spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialRomii din Gorj, ajutaţi să se integreze în societate

    Romii din Gorj, ajutaţi să se integreze în societate

    După sute de ani de discriminare, încrederea romilor în populația majoritară și în instituțiile statului a scăzut puternic. Prin zefiR-Împreună pentru puterea de acțiune, partenerii din cadrul proiectului vor adresa problema discriminării în 12 localități cu populație romă și vor crea comunități puternice care au încredere în instituțiile publice. Proiectul se adresează şi comunităţilor rrome din Gorj, mai precis din Baia de Fier, Bumbeşti-Jiu, Polovragi, Târgu-Cărbunești.

    zefiR este inițiativa unui consorțiu coordonat de Terre des hommes și format din Amare Rromentza, Agenția Împreună, Fundația PACT și Fundația Pestalozzi ca parteneri principali şi Habitat for Humanity și SASTIPEN ca parteneri asociați. Prin acest proiect organizatorii îşi doresc să îmbunătăţească accesul la educație și sănătate pentru peste 20.000 de persoane care trăiesc în mediul rural şi urban mic din 12 comunități din judeţele Olt (Caracal, Grădinari, Piatra Olt, Slatina), Dolj (Amărăștii de Jos, Bârca, Filiași, Negoi) și Gorj (Baia de Fier, Bumbești-Jiu, Polovragi, Târgu Cărbunești). Persoanele vizate prin proiect aparțin unor grupuri vulnerabile, în special romi, cu precădere femei, tineri și copii. Pe 25 octombrie 2013, de la 10.00, la Palatul Administrativ, din Craiova, va avea loc evenimentul de lansare a proiectului acolo unde cei interesaţi vor afla mai multe despre comunitățile implicate și nevoile pe care le au. Potrivit reprezentanţilor acestui proiect, la eveniment participă Ambasadorul Elveţiei în România. „Ne vom bucura, de asemenea, de prezența delegației elvețiane condusă de domnul Ulrich Stuerzinger, Chief of the EU – New Member States division, și Excelența Sa Jean-Hubert Lebet, Ambasadorul Elveției în România. Vom face o cafenea publică pentru a da o imagine mai clară asupra nevoilor de sănătate și educație din cele 12 comunități, vom povesti despre proiect și vom găsi modalități prin care beneficiarii să-și spună povestea”, a spus Ioana Traistă, coordonator Comunicare zefiR. zefiR se bazează pe o abordare integrată, este o schimbare de intervenție prin care grupurile țintă din cele trei județe vor fi implicate direct în proces pentru a construi încredere în comunitate. Lucrul în fiecare comunitate va fi, în primul rând, adaptat nevoilor reale identificate local, dar și intersectorial. Până la finalul proiectului, organizatorii îşi doresc ca: 1.180 de copii să acceseze mai ușor servicii educaționale de calitate la grădiniță și şcoala primară și să aibă condiții mai bune acasă pentru a-și face temele, 3.000 de copii cu vârste între 0 și 17 ani și 507 de femei însărcinate și mame care alăptează să acceseze mai ușor servicii de sănătate de calitate şi12 comunități să beneficieze de o imagine mai bună la nivel local, regional și național, iar membrii lor să (re)dobândească stima de sine, capacitatea de a rezolva probleme și disponibilitatea pentru dialog intercultural. Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: