spot_img
6.7 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăSocialRovinărenii cu venituri limitate, scutiți de dări la bugetul local

    Rovinărenii cu venituri limitate, scutiți de dări la bugetul local

    Sute de rovinăreni vor fi scutiţi de la plata impozitelor pe terenuri şi clădiri! Autorităţile locale au veşti bune pentru cei care au venituri mai mici de 900 de lei şi nu îşi pot achita obligaţiile fiscale. Suma care ar trebui să ajungă la bugetul local se ridică la 3,5 miliarde de lei, dar în lipsa ei, autorităţile au găsit o soluţie care să compenseze din pierderi.

    În jur de 600 de familii din Rovinari vor fi scutite de la plata taxelor şi impozitelor pe clădiri şi terenuri începând cu 2015. Autorităţile locale spun că măsura luată la final de an este deja o practică pentru rovinărenii care nu au venituri mai mari de 900 de lei, dar nici debite acumulate la bugetul local. Scutirea acestora se ridică la 3,5 miliarde de lei. Edilul Dorin Filip şi viceprimarul Laurenţiu Chivu susţin că Primăria Rovinari nu are ce pierde prin aceste scutiri întrucât persoanele în cauză nu au venituri pentru achitarea contribuţiilor şi, mai rău, încărcau bugetul local. „Domnul primar s-a gândit și anul acesta ca persoanele care au un venit brut până în 900 de lei să poată fi scutițI de la taxa pe impozit, clădire sau teren. A făcut acest lucru pentru persoanele care nu au posibilități să achite obligația la impozitul local și rămân cu datorii, majorări. Noi când facem impozitul la început de an luăm în calcul și acest lucru, dar la finalul lui observam că nu este unul realist, că rămâneam cu deficit și nu ne puteam achita promisiunile pentru proiectele din orașul Rovinari. Astfel că, legea ne și peremite să vrem să scutim de impozit persoanele cu venituri până la 900 de lei”, a declarat viceprimarul Laurențiu Chivu. Condiția scutirii este, pe lângă limitarea veniturilor la 900 de lei brut, și lipsa datoriilor la buget. Dosarul beneficiarilor de scutire de la impozit se poate depune pe parcursul anului, pentru că este valabil un an de zile și intră în vigoare cu luna următoare depunerii. Scutirea e scutire, dar lasă un gol în vistieria primăriei. Ei bine, soluția de a compensa pierderea vine de la atragerea de fonduri europene. Vicele Chivu explică crearea unui gal la care ia parte şi primăria Rovinari. “Un ONG vine în sprijinul a 14 primării din cele 70 de localități gorjene, în care vor obține fonduri europene. 75% din aceste fonduri vor fi direcționate către agenții economici care se vor dezvolta, vor crea locuri de muncă și vor angaja, va scădea șomajul, iar noi vom primi mai mulți bani la bugetul local”, spune viceprimarul Laurențiu Chivu.

    Viceprimarul Laurenţiu Chivu anunţă cetăţenii din Rovinari că taxele şi impozitele nu vor fi majorate nici în 2015. Pe parcursul lui 2014, primăria Rovinari a redus cu mult chiriile, taxele de parcare şi intrarea la ştrand şi patinoar.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: