spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialS-a dat start sesiunii de admitere la Facultatea de Teologie

    S-a dat start sesiunii de admitere la Facultatea de Teologie

    De săptămâna aceasta au început înscrierile pentru secţiile de Master şi Artă sacră (studii licenţă) din cadrul Facultăţii de Teologie a Universităţii din Craiova. Au fost scoase la concurs 35 de locuri pentru studiile masterale (20 pentru specializarea Misiune şi pastoraţie şi 15 pentru Comunicarea socială a Bisericii), 15 locuri pentru specializarea Artă sacră – studii licenţă (8 bugetate şi 7 la forma cu taxă) şi 5 locuri pentru secţia de Teologie pastorală – studii licenţă, pentru candidaţii la a doua facultate. Perioada de depunere a dosarelor este 3-13 septembrie. Candidaţii pe locurile de masterat vor susţine un interviu oral pe teme prestabilite, afişate în programa de admitere, în data de 17 septembrie, aceasta fiind a doua sesiune de admitere. Nota acestui examen va fi cumulată cu media examenului de licenţă. Examenul pentru ocuparea locurilor de la Artă sacră va consta în susţinerea unei probe practice cu caracter eliminatoriu la disciplina Studiul desenului. Persoanele interesate pot afla informaţii suplimentare despre examen pe site-ul Facultăţii de Teologie, http://teologie.central.ucv.ro/images/files/2012_admitereseptembrieteologie%20licentamaster%201.pdf . Cei declaraţi admişi la examenul practic vor fi departajaţi prin media de la bacalaureat. Facultatea de Teologie, Istorie și Știinţele Educaţiei din Craiova organizează examene de admitere în domeniul Teologie Pastorală şi Artă Sacră, pregătind viitorii preoţi, personal didactic pentru predarea Religiei în învăţământul preuniversitar, restauratori, ghizi, supraveghetori de muzee etc. Aici sunt înscriși studenţi din judeţele Gorj, Dolj, Mehedinţi, Vâlcea şi Olt.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: