Consider că într-o dezvoltare „canceroasă” a societăţii de azi, e nevoie de un anticorp social, iar ascultarea tăcerii unui copil cred că ar putea deveni instrumentul de luptă împotriva imposturii şi a brutalităţii omului matur, cel care uită prea uşor că a fost cândva şi copil!
În munca de ducaţie cu copiii de la grădiniţă, am înţeles foarte bine că ascultarea este o artă plină de nobleţe, dar şi o deprindere care se învaţă cu perseverenţă prin autocontrolul care se cristalizează şi se educă în munca de fiecare zi. În educaţia copiilor mei de acasă, dar, mai ales în cizelarea personalităţii celor din grupa de la grădiniţă, am desluşit faptul că, mai întotdeauna, calitatea ascultării poate fi influenţată de faptul că noi, educatorii, participăm la o discuţie obişnuită, cu o opinie deja formată, atât despre ceea ce se spune, cât şi despre persoana care ne vorbeşte, ca să nu mai amintesc de faptul că-i putem desconsidera cu uşurinţă pe cei care au puncte de vedere diferite de ale noastre, iar atunci doar îi auzim, fără să-i ascultăm! Da, da, să recunoaştem că în multe cazuri, pe cei mici, doar îi auzim, dar nu-i ascultăm! Auzirea se transformă în ascultare numai când dăm atenţia noastră celui care ni se adresează. Când urmărim cu atenţie şi implicare mesajul verbal şi cel nonverbal şi îi comunicăm apoi că l-am înţeles. Când verificăm dacă înţelegerea noastră este similară cu mesajul transmis, aceasta presupune un interes real faţă de cealaltă persoană, atenţie sinceră şi responsabilitate. Ştim că jocul este avantajul copilăriei, vârsta la care încă mai suntem dispuşi să credem că imposibilul poate deveni posibil, când putem pune totul la îndoială şi accepta totul, când vorbim prin gesturi şi prin tăcere, dincolo de cuvinte, când avem încă sufletele nealterate şi putem aprecia frumuseţea cuvântului de iubire, pentru că ne putem entuziasma pentru un fir de iarbă şi ne putem uita supărarea într-o clipă de tăcere! Poate că ar trebui să vorbesc puţin despre stările de nelinişte sau despre neastâpărul copiilor, pentru că unele dintre acestea sunt manifestări care nu şi-a găsit mai deunăzi ascultare şi răspuns, iar în spatele lor sunt multe momente de neascultare adevărată, de lipsă de atenţie la nevoile reale ale copilului, dar care provin direct dintr-o lungă neascultare a sufletului nostru, din propriile traume nerezolvate. Din păcate, nu există soluţii magice şi nici rezolvări în formula „mâine va fi mai bine, o să trecem şi peste asta”, pentru că o astfel de situaţie demonstrează că avem nevoie de timp, de răbdare, e nevoie să învăţăm ascultarea, începând chiar cu noi înşine şi să folosim comunicarea, în încercarea de a reda cât mai exact trăirile ascunse în meandrele sufletului şi de a începe un dialog sincer cu eul nostru, dar, unul atent şi empatic.
Dar, mai presus de toate, ascultă-i pe cei care tac!
Da, poate că atunci ar fi nevoie de ajutorul psihologului, al psihiatrului, de tehnicile de psihoterapie care urmăresc atât exteriorizarea, cât şi vindecarea prin acceptare şi iertare a greşelilor, dar, în mod cert, se pare că noi putem descoperi şi uneori înţelege, putem aşeza în ordine şi deprinde artele ascultării, comunicării, respectului reciproc, putem învăţa chiar responsabilitatea, dar nu putem vindeca traumele sufletului unui copil! Trebuie să recunosc faptul că la aplicaţiile practice şi la cultivarea abilităţilor celor mici, la grupa de copii cu care lucrezi, uneori simţi că eşti într-o continuă agitaţie, dorind cu orice preţ să reuşeşti în orice lucru, încercând adesea fantasmagoric să determini sufletele plăpânde şi situaţiile conjuncturale să se potrivească perfect cu programele tale de lucru sau cu dispoziţia ta interioară, care îţi asigură plăcere, prestigiu, mândrie, satisfacţie, abilitatea pentru a manipula situaţiile în favoarea ta! Iar atunci, educatorule, ascultă forfota şi agitaţia din jurul tău, ascultă adierea vântului, ascultă cum zboară păsările, ascultă copilaşii din jurul tău, ascultă-i pe cei care au nevoie de tine, ascultă-i pe cei trişti şi abătuţi, ascultă-i pe cei fericiţi şi veseli, ascultă-i pe cei flămânzi şi însetaţi! Dar, mai presus de toate, ascultă-i pe cei care tac, ascultă-i pe cei fără mamă şi tată, ascultă-i pe cei bolnăviori, ascultă glasul copiilor, ascultă-ţi glasul inimii, ascultă-ţi gândurile şi simţămintele, ascultă-ţi intuiţia, ascultă-i pe cei care ştiu să asculte!
Educatoare Voina Niculescu Nadia,
Grădiniţa Brătuia, Comuna Dăneşti
