spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialSalvaţi din frig de Poliţia Locală

    Salvaţi din frig de Poliţia Locală

    Poliţia Locală din subordinea Primăriei municipiului Târgu-Jiu a întreprins o acţiune, mai mult de caritate, zilele trecute, în Gara din Târgu-Jiu. Ţinta poliţiştilor locali a fost identificarea persoanelor fără adăpost, persoane care au fost conduse la Casa Iris, acolo unde au primit cazare câteva zile, până ce temperaturile extrem de scăzute îşi vor reveni. Cinci persoane fără casă au fost identificate şi duse la adăpostul social.

    Dis-de-dimineaţă poliţiştii locali împreună cu cei de la Poliţia Transporturi Feroviare au plecat în căutarea persoanelor fără adăpost, care caută un loc mai cald prin Gara Târgu-Jiu. Cinci astfel de persoane se aflau în sala de aşteptare unde se încălzeau lângă caloriferele călduţe. Cei aflaţi în gară sunt oameni ai străzii şi caută să se adăpostească prin sălile de aşteptare din cauza frigului năprasnic. „Nu am unde să stau, şi străbat străzile mereu. De mulţi ani locuiesc pe oriunde, pentru că nu am casă. Am venit în gară că e mai cald”, spunea una dintre persoanele fără adăpost găsită în Gara Târgu-Jiu. Poliţia Locală i-a dus pe toţi cei găsiţi în sala de aşteptare la Casa Iris. „Este mai mult o acţiune de caritate pentru aceşti oameni ai străzii. Pe cei care sunt din Târgu-Jiu îi ducem la Casa Iris, iar ceilalţi care sunt din alte localităţi îi urcăm în tren şi îi trimitem acolo unde au domiciliul. Însă, cei care sunt aduşi la Casa Iris nu rămân acolo, ei preferă să plece din nou pe străzi”, spunea Ion Tudor, şeful Poliţiei Locale. În aceste zile au mai avut loc asemenea acţiuni, după cum susţine şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Gorj. „Le dăm şi un ceai cald, pentru a-i încălzi, iar apoi îi ducem la adăpost. În această perioadă avem asemenea acţiuni pentru a preveni eventuale decese”, a spus şi Daniel Brotea, şef Poliţia Transporturi Feroviare Gorj. Din păcate, adăpostul social pentru multe dintre persoane nu este tocmai accesibil, acestea preferând să ia din nou drumul străzilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: