spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialAu sărbătorit Rusaliile

    Au sărbătorit Rusaliile

    Ca şi duminică, gorjenii au sărbătorit şi ieri cea de-a doua zi de Rusalii, sărbătoare extrem de importantă în calendarul creştin ortodox. Enoriaşii au umplut bisericile, dis-de-dimineaţă, la slujba dedicată acestei mari sărbători, dar nu au uitat de tradiţiile şi obiceiurile zilei.

    Sărbătoarea Rusaliilor are consacrate două zile. De aceea, creştinii ortodocşi din Gorj au sărbătorit şi ieri, marea sărbătoare la fel de importantă precum cea a Paştelui. S-au rugat, au stat la slujba dedicată acestei zile şi au aprins lumânări, în speranţa că Dumnezeu îşi întoarce faţa spre cele lumeşti. „Este o zi foarte importantă pentru noi. Mergem la biserică şi ne rugăm pentru copiii noştri”, a spus o târgujiancă. Gorjenii nu au uitat nici de tradiţii. Se spune că oamenii trebuie să folosească usturoiul, crenguţe de tei şi pelin pe care să îl poarte la brâu sau la icoane, astfel încât tot ce este rău să îi ocolească. Bunica din imagini ne-a spus câteva din tainele superstiţiilor şi obiceiurilor legate de sărbătoarea Rusaliilor. „Se ţine sărbătoarea aceasta din moşi strămoşi. Pelinul se pune la icoane şi ne fereşte de rele; nu se mai atinge nimic rău de noi”, a precizat o gorjeancă. Feţele bisericeşti recomandă aceste două zile de Rusalii ca fiind la fel de importante privind semnificaţia religioasă ca şi cele de Paşte. „Este o zi sfântă, la fel ca şi cea de duminică, la fel ca şi sărbătoarea Sfintele Paşte. Dacă duminică am prăznuit pogorârea Sfântului Duh, adică am preacinstit pe a treia persoană a Sfintei Treimi, pe Duhul Sfânt, astăzi (n.r. ieri), a doua zi de Sfintele Rusalii prăznuim Dumnezeirea în deplinătatea Ei, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh”, a spus preotul Mihai Roibu. Conform tradiţiei populare, Rusaliile sunt zâne ale apelor, fiinţe fantastice malefice, care bântuie începând cu a 25-a zi după sărbătoarea Paştelui şi pedepsesc faptele rele ale oamenilor. Rusaliile deschid sezonul culegerii plantelor vindecătoare, care, până la această dată, au fost considerate ca fiind „otrăvite“ de către fiinţele malefice, Rusaliile.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: