spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesAu sărit în apa Gilortului să prindă crucea Bobotezei!

    Au sărit în apa Gilortului să prindă crucea Bobotezei!

    De Bobotează, mai mulţi tineri din localitatea Bălceşti s-au aruncat în apa îngheţată a Gilortului pentru a prinde crucea de lemn aruncată de preot. Tinerii nu au mai ţinut cont de ger şi au încercat să recupereze obiectul religios. Curajul le va fi răsplătit de Divinitate. Tradiţia spune că persoana care prinde crucea va fi norocoasă, ferită de rele şi nu se va îmbolnăvi.

    A câştigat şase ani la rând

    De la prima oră a dimineţii, localnicii din Bălceşti s-au strâns pe marginea râului Gilort pentru a participa la tradiţionala recuperare a crucii de lemn din apa rece ca gheaţa. Anul acesta, patru tineri s-au încumetat să se arunce în râu după obiectul religios. Numai unul a fost extrem de rapid şi a înfruntat gerul pentru a avea noroc în anul 2015. „Am sărit de opt ori şi am câştigat de şase. Sper ca anul viitor să am mai mulţi concurenţi si să fie cât mai ger. Îmi poartă noroc, nu m-am îmbolnăvit, sper să fie din ce în ce mai bine şi să am cât mai multe realizări. Norocos am fost mereu, nu m-am îmbolnăvit niciodată”, a declarat Marian Ciungu, câştigător.

    Ritualul religios dăinuie de veacuri

    Tradiţia spune că persoana care prinde crucea va fi ferită de boală şi de necazuri, iar norocul îi va călăuzi paşii. Totodată, cei care au participat ieri la sfinţirea apelor vor avea parte de sănătate. „Este bine să consumăm apă sfinţită în prima săptămână după Bobotează până pe data de 14 când are loc Odovania Praznicului, iar în timpul anului, pe nemâncate şi în zilele de post. Tradiţia noastră de la Bălceşti este foarte veche, noi o respectăm cu sfinţenie pentru că atâta timp cât o tradiţie nu este distrugătoare de suflet, trebuie să dăinuie peste veacuri. Câştigătorul este un voinic al satului, a fost binecuvântat şi va avea noroc”, a declarat Dumitru Niţă, preot Parohia Bălceşti.

    Singurul loc unde se respectă această tradiţie

    Obiceiul acestei competiţii religioase este singurul din judeţul Gorj, fiind respectat cu sfinţenie an de an la Bălceşti. „Experienţa îl face să câştige el în continuare, eu le mulţumesc la toţi care au participat şi aş vrea să fie cât mai mulţi. E singurul obicei din judeţul Gorj, cred că numai la malul mării se mai întâmplă aşa ceva”, a declarat Victor Geogia, primarul comunei Bengeşti-Ciocadia. Localnicii admiră curajul tinerilor care se aruncă în fiecare an în apa rece ca gheaţa, susţinând că toţi vor avea noroc şi sănătate, fiind răsplătiţi de Divinitate pentru efortul depus. Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători ale anului, fiind sărbătorită anual la data de 6 ianuarie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: