spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialȘcoala Specială din Târgu-Jiu, extinsă pe fonduri europene

    Școala Specială din Târgu-Jiu, extinsă pe fonduri europene

    Consilierii județeni au aprobat săptămâna trecută un proiect privind extinderea şi dotarea cu fonduri europene a Centrului Școlar pentru Educaţie Incluzivă Târgu-Jiu. Valoarea totală a obiectivului de investiție este de 7.500,808 mii lei (inclusiv TVA), din care valoare construcții și montaj- 5.108,381 mii lei (inclusiv TVA). Durata de realizare a investiției este de 24 de luni.

    prefectura_CJPrin bugetul propriu al județului Gorj pe anul 2016 au fost alocate fondurile necesare pentru achiziționarea serviciilor de proiectare – faza Studiu de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investiție „Extindere şi dotare Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă Târgu-Jiu”. Investiţia se va realiza în localitatea Târgu-Jiu, strada Ecaterina Teodoroiu nr. 365 bis, cu acces auto şi pietonal din strada Dumbrava. Noul corp de clădire va avea în plan o formă regulată şi va fi anexat la clădirea C2, iar legătura dintre cele două clădiri se va face printr-un hol de trecere, atât la parter, cât şi la etajul clădirii. „Pentru a realiza această legătură, se vor face demolări de pereţi exteriori pe cele două niveluri pe deschiderea unei travee. Imobilul proiectat este o clădire cu regim de înălţime S+P+1E şi are în plan o formă aproximativ dreptunghiulară. Corpul extindere, cu regimul de înălţime S+P+1E, va avea o suprafaţă construită de 655 mp, o arie desfăşurată de 1.950 mp şi un volum de 7.000 mc. El va avea un număr maxim de 350 de utilizatori ocazionali. (…) Clădirea va fi echipată cu o scară interioară şi lift. Corpul extindere va adăposti următoarele funcţiuni: la subsol: adăpost protecţie civilă (ALA); subsol tehnic; ateliere – 3 unități; centrală termică; cameră hidrofor; curte de lumină; circulații orizontale și verticale; parter: atelier activități preprofesionalizare; centru de documentare și informare; atelier de instruire practică și învăţământ profesional; sală stimulare senzorială; sală comisie externă; sală de educație plastică și art-terapie; grup sanitar – 3 unități; grup sanitar pentru persoane cu dizabilități; circulații orizontale și verticale; etaj: sală de sport; vestiare – 3 unități; sală ludoterapie; sală kinetoterapie; circulații orizontale și verticale. Prin documentația elaborată, s-a prevăzut dotarea specifică pentru activităţile ce se desfășoară în cadrul Centrului, respectiv: mobilier pentru dotarea sălilor de cursuri, documentare și informare etc.; dotări pentru cabinetele de terapie; dotări pentru atelierele de practică; dotări sală de sport și festivități etc.”, conform propunerii de modernizare publicată pe site CJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: