spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesSculpturi cu tematică dacică la Polovragi

    Sculpturi cu tematică dacică la Polovragi

    Cea de-a doua ediţia a Taberei de sculptură „Simboluri dacice în arta lemnului din România“ se va desfășura în perioada 1-10 iulie la Polovragi. Timp de 10 zile, șase sculptori din Cluj, Bihor, Târgu Mureș, Vâlcea și Gorj vor realiza creaţii reprezentative pentru arta lemnului din România, creaţii care vor readuce în memoria publică simboluri dacice străvechi.

    „Anul acesta vom încerca reconstituirea unei case dacice, în curtea căreia va fi realizată sculptura unei familii dacică care va cuprinde un bărbat, o femeie și un copil. Cei 6 sculptori vor fi ajutați de voluntari de la GAL Parâng  în realizarea celor două porți de intrare în comună, dar și a horei dacice alcătuite din 12 personaje. Operele realizate în cele 10 zile vor fi amplasate la fel ca anul trecut pe platoul din faţa Mănăstirii Polovragi.  Participă la această ediție: Ștefan Bara din Cluj,Rotaru Nicolae din Gorj, Lazăr Radu din Bihor, Ștefan Strâmtu din Gorj, Bostănică George din Târgu Mureș și Voican Adrian din Vâlcea“.

    „Vatra dacică”

    Tabăra de sculptură este realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local Polovragi,  Asociația pentru Dezvoltare Locală și Parteneriat Comunitar Polovragi, Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală din România, Artego, Grupul de Acțiune Locală Parâng și Grupul de Acțiune Gilort.

    Proiectul, care începând cu această ediție poartă numele „Vatra dacică”, își propune să devină unul dintre cele mai importante brand-uri culturale și turistice ale Gorjului.

    Deschiderea oficială a taberei de sculptură de la Polovragi va avea loc luni 1 iulie 2019 la ora 10.30.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: