3.6 C
Târgu Jiu
luni, noiembrie 28, 2022
AcasăSocialSeceta a afectat recolta de mure

Seceta a afectat recolta de mure

Direcţia Silvică Gorj continuă campania de recoltare a fructelor de pădure care vor ajunge direct la export. Dacă săptămâna trecută pădurarii au dat startul afinelor, acum s-a început recoltarea murei.

Activitate intensă în cadrul Direcţiei Silvice Gorj. Campania de recoltare a fructelor de pădure se află în plină desfăşurare. Primele fructe de pădure care au fost aduse din Golul Alpin sunt afinele, pentru care Direcţia Silvică şi-a fixat un target de cel puţin 25 de tone. De ieri a început şi recoltarea murelor, iar preţul plătit pentru un kilogram de astfel de fructe nu depăşeşte doi lei. „Ne aflăm în plină campanie de recoltare a fructelor de pădure. Deja recoltatul afinelor a început, iar de ieri, am început să achiziţionăm şi murele care sunt aduse din munte. Pentru un kilogram de mure se plăteşte doi lei, şi până în prezent am adunat peste trei tone din acest fruct de pădure”, a declarat Ovidiu Cârstoc, Direcţia Silvică Gorj. Pentru mure, Direcţia Silvică Gorj a stabilit un plan de cel puţin 30 de tone de mure, însă din cauza secetei se preconizează ca recolta să fie mai slabă anul acesta. „Avem ceva probleme pe dealuri acolo unde noi recoltam mură în cantităţi mari, din cauza secetei. Fructele sunt mici şi cam puţine anul acesta. Nu ştiu dacă vom putea realiza planul pentru cele 35 de tone pe care noi preconizam să le culegem, însă vedem ce se mai întâmplă până la finalul campaniei”, a mai adăugat Ovidiu Cârstoc.

Părintele paroh care deține o importantă plantație de mure: „Unii mă apreciază, alții mă invidiază“

0
Părintele paroh de la biserica Sf. Nicolae din municipiul Târgu este unul dintre cei mai...

Un sindicalist din CEO crede că doar protestele mai pot salva Gorjul

0
Un lider de sindicat din Complexul Energetic Oltenia este de părere că numai protestele mai...

Producţie record în plantaţiile de mure din Gorj. „Vom obţine 15 tone pe hectar“

0
Proprietarii de plantaţii de muri din judeţul Gorj au reuşit să obţină în acest an...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră!

- Advertisment -
error: Content is protected !!