spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialȘef nou la Edilitara

    Șef nou la Edilitara

    Modificări în structura societății Edilitară. Alexandru Zaharia a fost înlocuit cu un apropiat al primarului Marcel Romanescu, membru PNL.

    „De astăzi, Adrian Dăianu conduce societatea Edilitara. Este un specialist căutat de mari companii autohtone dar și din afara țării și are o carieră impresionantă.
    În echipa care coordonează activitatea societății rămâne domnul Alexandru Zaharia, un om cu o experiență vastă, a cărui activitate este foarte apreciată.
    De asemenea, profesorul universitar doctor Dorel Chirițescu este noul președinte al Consiliului de Administrație al Edilitara.
    Vom avea un volum uriaș de lucrări la Târgu Jiu și ne bazăm pe societatea Edilitara, a cărei activitate o vom susține așa cum am făcut-o și până acum. Urez echipei de conducere și membrilor consiliului de administrație succes în activitate și sunt convins că rezultatele muncii lor se vor vedea curând!”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    1. TOT UN SINECURIST SUSTINUT DE ROMANESCU.DACA ERA ASA DE VALOROS DECENU A RAMAS IN DOMENIUL ENERGETIC?CONSILIUL DE ADMINISTRATIE ESTE PLIN DE LIBERALI PUSI DE ROMANESCU PENTRU A MAI ROADE SI EI DIN CIOLANUL EDILITARA,MOSIA LUI ROMANESCU.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: