Pe 30 noiembrie, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel dintâi chemat, pe care cântările bisericești îl numesc învățătorul și stâlpul credinței, slujitorul lui Hristos și dumnezeiesc predicator.
Ca de obicei, facem pomenirea Sfântului, luând parte cu toată cucernicia, la sfânta slujbă, în care se cinstesc deopotrivă, viața, lucrarea și pătimirea Sfântului Apostol Andrei, că acestea bine cunoscându-le și după vrednicie lăudându-le, să luă ș noi îdemnuri pentru o viață creștinească în continuă îmbunătățire, spre a fi întru totul plăcuți lui Dumnezeu, bucurându-ne astfel de fericirea de aici, trecătoare cum este, cât și de fericirea de dincolo, atât de dorită de către cei binecredincioși. Apostolul Andrei era de neam iudaic, din localitatea Betsaida Galileii, situată pe malul lacului Ghenizaret, zis și Marea Tiberiadei, prin care trece râul Iordan, în drumul lui spre Marea Moartă. El era frate cu Sfâtul Apostol Petru, tatăl lor numindu-se Iona. Amândoi erau oameni simpli și se ocupau cu pescuitul. După cum ne încredințează istorisirea evanghelică între ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, care predica în pustie venirea lui Mesia și boteza pe cei ce veneau la dânsul cu botezul pocăinței, prin afundarea în apele Iordanului se afla și Andrei, iar împreună cu el și Ioan, viitorul apostol și evanghelist.
Trecând odată Domnul Iisus pe lângă Iordan, unde propovăduia Sfântul Ioan Botezătorul, acesta le arătă celor doi ucenici ai săi, Andrei și Ioan, pe Mântuitorul și le spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care se va jertfi pentru mântuirea oamenilor”. Cu toată smerenia, cei doi merg de acum și îl urmează pe Hristos pe care îl intreabă: „Învățătorule, unde locuiești?”, iar El le răspunde: ”veniți și vedeți”. Andrei și Ioan merg cu Domnul Iisus la casa unde locuia acesta și rămân acolo în ziua aceea, încredințându-se pe deplin că El este Mesia.
Am aflat deci că Sfântul Apostol Andrei a fost mai întâi ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul (chiar căpetenia ucenicilor), iar apoi l-a urmat pe Mântuitorul fiind “cel dintâi chemat”. Aflăm că el este cel care în pustie, când Mântuitorul săvârșește minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, a descoperit pe acestea la un tânăr care se afla acolo și le-a adus la Domnul Iisus. Altădată, când un grup de iudei din străinătate, vin la sărbătorile evreiești din Ierusalim, Andrei și cu Filip, conduc pe aceștia la Mântuitorul. Mai târziu, Sfântul Andrei este între cei patru apostoli care cer lămuriri Domnului asupra Templului din Ierusalim, făcându-li-se cunoscută profeția despre dărâmarea lui. Vedem așadar că Sfântul Apostol Andrei însoțește pe Mântuitorul dealungul și dealatul ȚĂrii Sfinte, pe unde a mers și a predicat Domnul, întărindu-se astfel în credință și pregătindu-se pentru apostolatul creștin. Patimile și răstignirea Mântuitorului îl îndurerează, fără să știe atunci că și el mai târziu va primi moartea pe cruce. Se bucura de învierea Domnului și este cu ceilalți ucenici văzând pe Domnul înviat, primind de la acesta încredințarea propovăduirii Evangheliei în toată lumea și făgăduința asistenței divine în această misiune. E de față la Pogorârea Duhului Sfânt, făgăduit de Domnul Iisus.
Sfântul Apostol Andrei va vesti Evanghelia în ținuturile din Sciția și Tracia, adică în ținuturile vecine cu Marea Neagră, tradiția spunând că el a propovăduit prin părțile de miazăzi ale ținuturilor rusești și că el a ajuns și în Dobrogea noastră. (…) în localitatea Patras din Grecia, a fost condamnat la moarte de către guvernatorul locului. Iată cum Sfântul Apostol Andrei și-a închinat viața slujirii lui Dumnezeu, părăsind preocupările cele trecătoare. (…) Toate acestea ne îndeamnă pe noi pe toți ca să nu ne mulțumim a fi numai cinstitori ai vieții, lucrării și jertfei Sfântului Apostol Andrei, ci să adăugăm la această cinstire strădania noastră de a urma sfintele sale virtuți de credință în Domnul, de slujirea Evangheliei, de iubirea aproapelui.
Părintele Porei Adrian
