spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialApă sfinţită şi în Târgu-Jiu

    Apă sfinţită şi în Târgu-Jiu

    Şi în Târgu-Jiu, Sărbătoarea Botezul Domnului a scos din case credincioşii, care înarmaţi cu răbdare şi haine groase au înfruntat gerul straşnic de afară şi stat la coadă pentru a lua apă sfinţită. După participarea la slujbă, în biserică, preoţii au ieşit în curte unde au binecuvântat apa strânsă în butoaie, pentru a fi împărţită târgujienilor.

    Zeci de credincioşi s-au strâns ieri de dimineaţă în jurul bisericilor pentru a aştepta momentul sfinţirii apelor de către preoţi. Cum Botezul Domnului aduce prilej de evlavie şi rugăciune, fiind una din cele mai importante sărbători creştine, totodată şi prima din noul an, ei bine, spre orele prânzului numărul celor care aşteptau apa sfinţită a crescut simţitor. La finalul sfintei liturghii, a început afară pe un ger straşnic, o slujbă specială de sfinţire a apei din butoaiele special aduse pentru populaţie. Pentru marea majoritate a credincioşilor, prezenţa la biserică de Bobotează face parte dintro tradiţie adâncă, oamenii vin să se închine, să se roage pentru sănătate şi un an mai bun, iar tot cu aceste gânduri duc aghiazma acasă. Din apa sfinţită proaspăt se bea dimineaţa, spun o parte din târgujieni, pentru că alungă relele şi se dă pe la colţurile casei, iar nici aghiazma mai veche nu se iroseşte, se pune la pomi si se adapă animalele cu ea. O apă sfinţită este un miracol, nu dispare şi nu se strică. „Este binevenită aghiasma, o bem dimineaţă, ne ajută la sănătate şi ne alungă răul din suflete”, a spus o credincioasă.

    Frigul chiar dacă s-a simţit din plin şi la Târgu-Jiu, nu a fost o piedică până la urmă pentru oamenii care nu au mai avut dintro dată de ce se plânge. Orice efort merită întro mare şi sfântă zi. La fel ca la catedrala Sfinţii Voievozi, lume multă s-a strâns ieri şi la celelalte lăcaşuri de cult din municipiu şi din alte localităţi din judeţ, unde prin prin slujba bisericească, au luat apă sfinţită. Sărbătoarea Botezului Domnului, rămâne însemnată prin încărcătura ei, anume, că nimeni nu poate deveni creştin fără Botez. La 6 ianuarie, credincioşii ortodocşi prăznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoare numită şi Epifania sau Dumnezeiasca Arătare. Praznicul reprezintă reactualizarea momentului în care Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, la 30 de ani, vine la Iordan, se botează cu botezul pocăinţei – a lui Ioan – El Cel fără de păcat, asumând păcatele întregii omeniri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: