spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocial"Solidari cu cei de lângă noi"

    „Solidari cu cei de lângă noi”

    Uniunea Europeană a declarat anul 2015 drept „Anul european pentru dezvoltare” propunându-și să ofere noi oportunități pentru cetățeni și să demonstreze contribuția sa pentru eradicarea sărăciei globale. În acest context, Biroul de Informare al Parlamentului European din România în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice au lansat o nouă temă pentru concursul național Euroscola, adresat elevilor de liceu: să propună și să implementeze un proiect de voluntariat cu titlul: „Solidari cu cei de lângă noi”.

    elevi

    elevi-2Printre liceele care s-au înscris în concurs se numără și Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu-Jiu. Un grup format din 24 de elevi-voluntari din clasele a X-a și a XI-a coordonat de d-nele profesoare Carmen Cosmulescu și Florina Spineanu-Fluturaș lucrează din luna iunie la acest proiect. Scopul proiectului este formarea adolescenților și tinerilor în spiritul implicării voluntare pentru soluționarea unor probleme sociale, culturale și educaționale identificate în comunitatea în care trăiesc. Elevii, prin acest proiect, își doresc să contribuie la schimbarea atitudinii membrilor comunității față de oamenii cu probleme materiale și de integrare socială și să influențeze politicile și practicile sociale în plan local. Beneficiarii proiectului sunt cei 40 de copii din Centrul de Servicii Sociale Integrat „Iasomia” care provin din familii cu dificultăți materiale. Grupul de elevi de la CNSH a desfășurat mai multe acțiuni în sprijinul acestor copii (donații de rechizite, jucării și haine, activități educative, jocuri) la care se vor adăuga altele în viitor. Tinerii s-au bucurat de încurajările directorului școlii, Gheorghe Gorun. Întreaga comunitate școlară de la CNSH a fost informată și solicitată să ajute material grupul de voluntari pentru a fi posibilă implementarea acestui proiect și aceasta a răspuns pozitiv dovedind sensibilitate și solidaritate. Voluntarii s-au implicat cu mult entuziasm în activități cu copiii din centrul „Iasomia” în vacanța de vară și după începerea noului an școlar. Au interacționat ușor cu aceștia, au fost bine primiți de personalul angajat și îndrumați de, directorul centrului, Rodica Bîzu. Au lucrat excelent în echipă. Acum pregătesc noi acțiuni și intenționează să inființeze un club al voluntarilor care să continue activitatea pe termen lung, chiar și după vor deveni absolvenți. (Alte informații despre proiect pot fi găsite pe pagina: www.facebook.com/solidaricuceidelanganoicnsheuroscola2015).

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: