spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialSolidaritatea Sanitară regretă că nu a putut salva spitalele

    Solidaritatea Sanitară regretă că nu a putut salva spitalele

    Pe fondul problemelor din ultima perioadă, cu privire la deciziile Ministerului Sănătăţii de a comasa sau de a transforma spitalele în aziluri de bătrâni, federaţiile sindicale din ţară îşi arată regretul sau dezamăgirea că nu au reuşit să oprească acest „măcel”. Şi Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România îşi exprimă regretul, faţă de toţi salariaţii din spitalele desfiinţate pentru faptul că nu a putut salva soarta acestor unităţi, lipsind astfel angajații de un sprijin eficient, măsurile de ajutor întreprinse având un efect destul de redus.

    Într-un comunicat emis săptămâna aceasta, se arată că „recunoaştem faptul că măsurile de restructurare, adoptate pe fondul unei presiuni asupra liderilor de sindicat, ce a condus la determinarea unora dintre aceştia la a-şi exprima acordul faţă de ele şi intervenite imediat după o puternică lovitură de imagine data organizaţiilor sindicale din sănătate, nu au întâmpinat o opoziţie suficientă şi eficienţă din partea celor care reprezentam interesele salariaţilor. Chiar dacă eşecul federaţiilor sindicale din sănătate intervine pe fondul unei ofensive generale asupra sindicatelor şi în contextul unor serii de insuccese ale tuturor organizaţiilor sindicale, considerăm că el trebuie asumat, pentru a trage concluziile ce se impun şi a putea ajunge la regruparea forţelor în interesul salariaţilor”. Potrivit directorului Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, Viorel Rotilă „este evident şi faptul că în condiţiile în care instituţia prezidenţială lansase o dezbatere formală asupra unui iluzoriu Pact Naţional pentru Sănătate, în situaţia în care suntem cel mai departe de un consens naţional asupra acestei probleme, liderii sindicali care s-au lăsat prinşi în acest joc politic, uneori cu bună credinţă, au fost înşelaţi, în timpul acesta fiind de fapt pregătite măsurile de acţiune împotriva salariaţilor din sănătate şi ale pacienţilor”.

    Solidaritatea Sanitară îndeamnă la reformă radicală

    Tot în comunicatul cu pricina, preşedintele declară că această măsură radicală este o răzbunare împotriva unor lideri sindicali „sperăm ca această situaţie gravă să nu conducă la o scădere a încrederii salariaţilor în federaţiile sindicale din sănătate, aşa cum îşi doresc actualii guvernanţi, diminuând şi mai mult posibilităţile de apărare ale angajaţilor. Răzbunarea împotriva unor lideri sindicali sau a unor sindicate nu este o soluţie eficientă, fiind în totală opoziţie cu interesele lucrătorilor”. Viorel Rotilă a mai subliniat faptul că toţi cei interesaţi ar trebui să participe la o reformă radicală, o mişcare sindicală, care ar trebui să nu mai permită astfel de eşecuri „chemam pe toţi cei interesaţi de soarta salariaţilor din sănătate la o reformă radicală a mişcării sindicale şi la o regrupare de forţe, care să nu mai permită astfel de eşecuri, salvând soarta a peste 200 mii de salariaţi. Gestul aşteptat de reaşezare pe coordonatele unui dialog social normal, atât din partea organizaţiilor sindicale cât şi din partea Ministerului Sănătăţii, îl constituie finalizarea negocierilor la Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară şi înregistrarea acestuia, fiind de dorit ca acesta să le putem realiza până la sfârşitul acestei luni”, a adăugat Rotilă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: