Acasa / Social / SPA, invitată la Seara Artelor

SPA, invitată la Seara Artelor

Școala populară de Artă Târgu Jiu, invitată să participe în perioada 07-08 februarie, la Cluj Napoca, la o amplă manifestare cultural-artistică, Seara Artelor, ediția a VII-a. Temele alese spre expunere vizează țara noastră.

La ediția din acest an vor participa cu expoziții tematice școli de arte și centre culturale din țară. Activitatea va începe pe data de 7 februarie, la ora 17:00, prin pornirea într-un periplu prin galeriile de artă ale Școlii Populare de Artă “Tudor Jarda”, atelierele de creație, sălile de curs, pentru ca în final, după parcurgerea celor aproximativ 25 de expoziții, să se desfășoare un moment artistic în care își vor da concursul cursanții Școlii Populare de Arte “Tudor Jarda” de la secțiile muzicale. “În cadrul acestui eveniment cursanții instituției noastre, clasa de pictură, coordonați de prof.Gabriela Tâlvescu, vor expune lucrări sub titlul “România în culori”, iar cursanții clasei de artă decorativă, coordonați de prof. Daciana Ungureanu, vor expune lucrări de artă decorativă, sub titlul “La Mulți Ani, România”! Expoziția va putea fi vizitată timp de o lună!”, se arată într-un comunicat emis de Școala Populară de Artă din Târgu Jiu.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*