spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialSpaniolii ne iau inginerii

    Spaniolii ne iau inginerii

    Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj derulează, în luna mai 2011, 263 programe de formare profesională pentru un număr de 5.564 persoane, care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesionala gratuite, organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi agenţia municipiului Bucureşti. Şi Gorjul face parte din judeţele, care vor organiza astfel de cursuri, cu număr mare de participanţi. Tot în această perioadă, AJOFM Gorj a postat şi ultimele joburi pentru străinătate.

    Astfel, gorjenii pot accesa cursuri de agent pază şi ordine, asistent de gestiune, lucrător în comerţ, manager în activitatea de turism, operator introducere validare date, dar şi ospătar, vânzător în alimentaţie publică. Gorjenii, care încă nu au un loc de muncă sau vor să se reprofileze, pot merge la aceste cursuri. Aceştia ar trebui să se grăbească, pentru că „oferta” pentru luna mai, se apropie de final. Reprezentanţii AJOFM Gorj organizează frecvent astfel de cursuri, pentru a veni în sprijinul persoanelor, fără un loc de muncă. Ce interesaţi pot accesa mai multe informaţii de pe site-ul instituţiei sau pot merge direct la sediul, situat în strada Lt. Col. Dumitru Petrescu.

    Cerinţe „dure” pentru 30 de mii de euro

    Românii sunt tot mai ceruţi pe piaţa muncii din străinătate. O spun chiar specialiştii, care în fiecare zi consultă site-urile de recrutare. Pe site-ul AJOFM Gorj, ieri au fost postate ultimele informaţii în materie de joburi în străinătate. Angajatorii din Spania vor să ne ia inginerii. Sigur, aceasta este o şansă şi românii vor profita de la maxim, pentru că salariul oferit, nu este deloc de neglijat. Suma de 30 de mii de euro, comparativ cu salariul din ţară, poate reprezenta o adevărată avere. Astfel, angajatorii spanioli oferă cinci posturi de inginer pentru validare software şi hardware, cinci pentru ingineri proiectare hardware, cinci posturi de inginer calitate şi cinci posturi inginer software. Cei care vor să meargă în Barcelona, ca ingineri în domeniul informatic, trebuie să aibă studii superioare în inginerie electronică sau similar, între 2-7 ani experienţă în proiectarea(producere) piese auto în domeniul auto, experienţă în sisteme electronice de putere, test şi validare hardware; unelte: Labview; se doreşte a cunoaşte Testare Certificata ISTQB. Cei care se vor încadra în aceste cerinţe, trebuie să nu uite un detaliu esenţial, cunoaşterea limbii engleză, reprezintă cerinţa de bază în procesul de angajare. Contractul este unul permanent, se asigură cazare, masă şi cheltuieli de călătorie(delegaţii). Şi Republica Cehă are nevoie de forţa de muncă a românilor. Astfel, angajatorul din această ţară oferă două posturi de consultant vânzări(germană). Aici lucrurile, par să stea puţin diferit. Pentru un salariu între 700 şi 1000 de euro, cel care optează pentru un astfel de job, trebuie să aibă studii superioare, furnizare servicii către clienţi, telefonie, abilităţi de comunicare şi lucru cu clienţii, lucrul cu PC, experienţă de doi ani şi cunoaşterea limbii engleze şi germane. În comparaţie cu cei din Spania, angajatorii din Republica Cehă oferă doar două săptămâni de cazare, apoi românul trebuie să se descurce, pe cont propriu, evident.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: