spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialStrada nu e loc de joacă

    Strada nu e loc de joacă

    Poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, în colaborare cu Biroul Rutier, au desfăşurat o activitate informativ-preventivă cu scopul reducerii riscului victimal în rândul pietonilor. Astfel, au fost distribuite peste 200 de flyere cu informaţii si recomandări, cetăţenilor care se aflau în trecere prin zona Pieţei Centrale şi a B-dului Unirii (Piaţa de flori). Activităţile au fost circumscrise Planului pentru prevenirea evenimentelor pe timpul sezonului estival 2014, beneficiarii activităţilor fiind şi copiii cetăţenilor instruiţi, cu referire la circulaţia pe drumurile publice, sub sloganul „Strada nu e loc de joacă”. Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au surprins 4 cetăţeni care traversau neregulamentar, aceştia fiind sancţionaţi contravenţional cu amendă cuprinsă între 180 şi 270 lei. Această activitate urmăreşte reducerea numărului de accidente rutiere, întrucât, de la începutul anului 2014 şi până în prezent, din totalul de 46 accidente, 19 au fost săvârşite din vina pietonilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: