spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialSuspiciuni în cazul sinistraţilor de la Seciuri

    Suspiciuni în cazul sinistraţilor de la Seciuri

    „Mi-aş dori ca reprezentanţi din CE Oltenia să vină la Roşia şi să decidă continuarea activităţii miniere!”. Declaraţia aparţine edilului Liviu Cotojman care vis-a-vis de construirea celor 31 de imobile pentru sinistraţii din Seciuri nu vede cu ochi buni sentinţa judecătorească. Motivul, nouă din cei 31 de sinistraţi nu sunt îndreptăţiţi să primească sprijin de la CEO.

    Pe o listă a proprietarilor se regăsesc nouă persoane cu semne de întrebare, spune Liviu Cotojman, primarul din Roşia şi prim-vicepreşedinte al PDL Gorj. Edilul nu contestă hotărârea judecătorească dată în favoarea sinistraţilor, dar există cazuri demne de suspiciuni. Unii dintre sinistraţi au refuzat iniţial materialele de construcţie oferite de stat pentru noi locuinţe sau alte situaţii care duc spre concluzia că CEO nu are de ce să ridice 31 de noi locuinţe. „Există cazuri în care pe lista proprietarilor se regăsesc cei care nu au fost afectaţi de alunecări. Fie nu se află în perimetrul cu probleme, fie au refuzat să primească materiale de construcţie pe motiv că nu au cu se să îşi ridice o nouă casă. Sunt în asociaţia proprietarilor, au cotizat, numai că CE Oltenia ar însemna să ridice locuinţe la toţi 31 dacă sentinţa îmbracă o formă definitivă, iar unii dintre ei au primit acest ajutor de la stat, indiferent cum a fost el”, a declarat Liviu Cotojman, primar Roşia de Amaradia.

    Trage un semnal de alarmă!

    Temerea principală a lui Cotojman este că CEO ar putea să se prevaleze de faptul că instanţa îi cere să investească în noi imobile pentru toţi cei 31 de sinistraţi, astfel că va fi nevoită să stopeze activitatea minieră din carieră. Edilul din Roşia trage un semnal de alarmă. „Nu aş vrea ca CE Oltenia să considere un motiv artificial dacă sinistraţii din Seciuri ar câştiga în instanţă şi să stopeze investiţiile în Roşia. Să vină la Roşia şi să decidă continuarea activităţii miniere, dată fiind rezerva de cărbune pe 20 de ani pe care o avem aici”, a conchis Liviu Cotojman, primar Roşia de Amaradia. Edilul mai pune problema că hotărârea Curţii de Apel de la Craiova poate fi atacată de CE Oltenia şi chiar îndeamnă să nu renunţe şi să caute argumente în instanţă, iar investiţia pe care compania o are de făcut pentru sinistraţi să fie una justă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: