spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialSute de tineri din Oltenia vin la Castelul din Turburea!

    Sute de tineri din Oltenia vin la Castelul din Turburea!

    TURBUREA castel_poianaArhiepiscopia Craiovei organizează, prin Biroul de catehizare şi activităţi cu tineretul, în parteneriat cu Primăria Turburea, cea de-a XIII-a ediţie a „Congresului Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei”.

    Activitatea va avea loc la Castelul „Roşianu” din localitatea Poiana, judeţul Gorj, în ziua de 3 iunie. Tema întâlnirii este dedicată „Familiei creştine şi provocărilor ei actuale”. Sunt aşteptaţi să ia parte la întâlnire peste 300 de tineri din întreaga Mitropolie. Programul va începe cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Irineu la Altarul bisericii din localitate. După slujbă, tinerii vor merge în procesiune pe colina pe care se află Castelul Roşianu, unde vor participa la tradiţionala agapă frăţească şi la diverse activităţi catehetice şi interactive. Congresul Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei este cea mai importantă activitate catehetică anuală din Arhiepiscopia Craiovei. Organizată de peste zece ani fără întrerupere, această reuniune a acumulat în decursul timpului o frumoasă tradiţie, legată de viaţa şi imperativul actual al Bisericii Ortodoxe Române. Fiecare pas în acest proiect a fost marcat de specificul său. Începând cu Mănăstirea Tismana, continuând cu Mănăstirea „Sfânta Treime” din judeţul Gorj şi mai apoi cu parohiile Pociovaliştea şi Strâmba Jiu, Congresul anual al tinerilor din Oltenia a avut de fiecare dată ecoul cuvenit în viaţa noilor generaţii de credincioşi. Invitaţi speciali la eveniment vor fi diaconul Ovidiu Cuncea, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti şi prof. Silvia Cârţu, preşedintele Asociaţiei „Părinţi pentru copii – Oltenia”.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: