spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialSute de tineri, la Congresul Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Olteniei

    Sute de tineri, la Congresul Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Olteniei

    congresul tinerilor turbureaCastelul Roşianu din localitatea Poiana, comuna Turburea, judeţul Gorj, a găzduit sâmbătă, 3 iunie, cea de-a XIII-a ediţie a Congresului Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Craiovei, prin Biroul de Învăţământ, Catehizare şi activităţi cu tineretul, în parteneriat cu Primăria Turburea, Protoieria Târgu Cărbuneşti, Târgu Jiu Nord şi Târgu Jiu Sud.

    Peste 300 de participanţi din întreaga Mitropolie a Olteniei au venit şi anul acesta în localitatea Poiana, din judeţul Gorj, pentru a lua parte la lucrările Congresului Tinerilor Ortodocşi. Organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, întâlnirea a avut ca temă „Familia creştină în contextul provocărilor actuale”. Programul congresului a fost deschis de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de IPS Părinte Irineu la Altarul bisericii parohiale din Poiana. După Slujba Euharistică, tinerii, îmbrăcaţi în straie populare olteneşti, au mers în procesiune pe colina din vecinătatea sfântului locaş, unde au fost programate diverse activităţi catehetice şi recreative. Printre invitaţii de anul acesta s-au numărat: părintele diacon Ovidiu Cuncea, cunoscut actor şi om de televiziune, prof. Silvia Cârţu, preşedinte al Asociaţiei „Părinţi pentru copii – Oltenia” şi marele sportiv şi antrenor de fotbal, Sorin Cârţu.

    „Un urcuş spre Rai”

    congresul tinerilor 2Tinerii participanți la acesată ediție a congresului au fost încântați de experiență. „Este al doilea an de când vin aici, la Poiana. Sunt tare bucuros să împărtăşesc această frumoasă experienţă care, cred eu, aduce mult folos sufletesc pentru noi cei tineri. Îmi doresc să-mi întemeiez într-o zi o familie şi de aceea cred în lucrurile pe care le-am auzit astăzi aici”, a spus studentul Ioan Grigore, 20 de ani. „Cred că familia este cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a dat omului. În ea am crescut cu toţii şi de aceea socotesc că trebuie să rămână elementul de normalitate al acestei lumi. Tema întâlnirii de anul acesta spune foarte clar acest lucru, mai ales că sunt multe provocări pentru familia creştină”, a spus și Andrei Octavian, 19 ani. „Am ajuns aici, la Congresul Tinerilor, pentru prima dată anul acesta. Fac parte dintr-un grup de tineri cu care mă întâlnesc de câteva ori pe săptămână la biserica noastră parohială. Este o experienţă plăcută şi de folos pentru toţi cei care am participat la această activitate. Cel mai mult m-a impresionat procesiunea. Este ca un urcuş spre Rai!”, a declarat studenta Adina Grecu, 17 ani.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: