spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialTârg de job-uri pentru studenţi

    Târg de job-uri pentru studenţi

    Studenţii gorjeni au posibilitatea să testeze piaţa muncii şi nu oricum, ci participând la Târgul de Joburi, organizat special pentru ei. 13 firme şi-au anunţat deja participarea la ediţia din acest an, organizată de Liga Studenţilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi”, în parteneriat cu Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj. Până în prezent, interesul operatorilor economici s-a oprit la 13, dar astăzi va fi finalizată lista confirmărilor. Evenimentul este găzduit de sediul Rectoratului şi va avea loc miercuri, 1 iunie.

    Perspectiva unui loc de muncă este una din preocupările stringente ale tinerei generaţii, iar o şansă în plus vor avea studenţii şi absolvenţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, care vor analiza pe îndelete oferta angajatorilor. Deşi numărul acestora se opreşte la 13, din ofertă nu lipsesc locuri în domeniul hotelier, al prestărilor de servicii şi ale asigurărilor, unde sunt şi cele mai multe. Ediţia este programată pentru 1 iunie, iar organizatorii speră la o participarea cât mai mare din partea studenţilor, sprijiniţi astfel să se integreze la momentul potrivit pe piaţa muncii.

    Ofertă şi pentru deţinuţi

    Tot la capitolul angajări, operatorii economici se pot orienta într-un mod avantajos asupra persoanelor private de libertate din Penitenciarul Târgu-Jiu. Cum angajările au fost stagnate din cauza crizei, sezonul construcţiilor deschide oportunităţi pentru deţinuţii calificaţi şi care doresc valorificarea avantajelor. Reprezentanţii instituţiei spun că de la un an la altul, interesul angajatorilor a mai scăzut, dar în limitele în care prinde contur, dă posibilitatea la obţinerea unor rezultate satisfăcătoare, atât pentru firme cât şi pentru beneficiari. „Avem solicitări la ora actuală din partea angajatorilor, pentru forţa de muncă specială, iar câteva contracte sunt în derulare cu agenţii şi persoane fizice. Majoritatea persoanelor private de libertate sunt interesate de oferta de a munci, graţie reducerii numărului de zile din detenţie”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Penitenciarul Târgu-Jiu, Nicolae Şopoţanu. Printre operatorii economici din judeţ, deja sunt semnale că se va proceda la contractarea deţinuţilor. Instituţia conchide că numărul operatorilor interesaţi se menţine constant iar aceştia tind să recapete motivaţie. Paza şi hrana sunt asigurate pe perioada lucrărilor de către Penitenciar.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: