spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesTârg de Oferte Educaționale la UCB

    Târg de Oferte Educaționale la UCB

    Universitatea „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu Jiu organizează miercuri, 21 noiembrie, începând cu ora 13.00, Târgul de Ofertă Educațională. „În cadrul acestui eveniment se va realiza prezentarea programelor de studii oferite de instituția noastră, precum și a unor rezultate deosebite obținute de studenții și absolvenții Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Programul va cuprinde și prezentarea unor experiențe trăite de studenții universității în cadrul stagiilor ERASMUS +, derulate în universități din Uniunea Europeană“, se arată într-un comunicat de presă al UCB.

    Elevii admiși cu medii mari, premiați

    De asemenea, prin intermediul proiectului cu titlul „Accesul la educație – o șansă pentru toți!”, realizat cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, se va organiza evenimentul „Educația – un pas spre viitor”, în cadrul căruia vor fi premiați elevii admiși cu medii mari la facultățile noastre, la concursul de admitere pentru anul universitar 2018 – 2019. Târgul de Ofertă Educațională se va desfășura la sediul Universității din Târgu Jiu, din cadrul Complexului Debarcader.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: