spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăSocialTârgujienii nu prea au suflet european

    Târgujienii nu prea au suflet european

    Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu a fost, vineri, gazda manifestărilor dedicate Zilei Europei. Cu toate că aderarea României la Uniunea Europeană i-a încântat pe târgujieni cândva, prezenţa anemică la evenimentele de vineri dovedeşte lipsa de interes vis-a-vis de această zi.

    Ziua de 9 Mai a fost sărbătorită de întreaga ţară. Asemenea tuturor românilor, şi la Târgu-Jiu autorităţile judeţene şi locale au marcat Ziua Europei. Reprezentanţii judeţului au organizat, vineri, o ceremonie militară dedicată celebrării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Zilei Europei. Piaţa Prefecturii a răsunat, dis-de-dimineaţă, de alocuţiuni, paradă militară şi intonarea Imnului de Stat al României şi a Imnului Uniunii Europene. Cu toate acestea, prea puţini târgujieni au fost prezenţi, la manifestările dedicate acestei zile. Instituţii publice şi organizaţii de partid din Gorj au depus coroane de flori la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu în memoria ostaşilor căzuţi la datorie pentru independenţa noastră. Marin Bran, şeful Garnizoanei Militare Târgu Jiu, le-a prezentat celor prezenţi în centrul oraşului cât de importantă este această zi în istoria noastră. „Proclamarea independenţei de stat a României a reprezentat un moment important pe calea modernizării, dezvoltării şi îndeplinirii idealurilor naţioanle. A fost debutul creării României moderne. La 9 mai 1877, prin glasul ministrului de Externe, Mihail Kogălniceanu, România exprima dorinţa şi aspiraţiile tuturor românilor, voind să fim independenţi”, a evocat şeful Garnizoanei Militare Târgu-Jiu, Marin Bran. Cei care au marcat aşa cum se cuvine Ziua Europei şi care au înţeles cel mai bine ce înseamnă această zi pentru noi au fost micuţii învăţăcei de la grădiniţele din Târgu-Jiu. „Înarmaţi” cu steguleţe ce reprezentau steagul Europei, prichindeii le-au dat un exemplu şi celor mari. „Sărbătorim Ziua Europei. Am învăţat la grădiniţă despre ea”, a spus o fetiţă. Ziua Europei a fost marcată cu mare fast, vineri, în majoritatea statelor membre al Uniunii Europene.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: