spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialTârgurile, în vizorul Protecţiei Consumatorului

    Târgurile, în vizorul Protecţiei Consumatorului

    Nouă comercianţi de la Polovragi şi Godineşti, sancţionaţi cu peste 7.000 de lei

    Comercianţii gorjeni din domeniul alimentar au ajuns în atenţia comisarilor de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Gorj. Motivul? Organizarea bâlciurilor şi a târgurilor specifice sezonului în această perioadă sporeşte riscul de îmbolnăviri pentru consumatori, acolo unde normele nu sunt respectate. Pentru abateri şi încălcarea obligaţiilor legale, nouă agenţi economici au trebuit să scoată din buzunar 7.600 de mii de lei.

    La Polovragi şi Godineşti au fost verificaţi 13 agenţi economici care comercializau produse perisabile şi care au obligaţia de a le menţine la parametri optimi. Neregulile însă nu s-au lăsat prea mult aşteptate. De la neafişarea preţului până la lipsa gramajului, deficienţele au dat bătăi de cap reprezentanţilor de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj. Din cei 13, în nouă cazuri, legea şi-a spus cuvântul. Au fost aplicate amenzi de peste şapte mii de lei. Reprezentanţii Comisariatului Judeţean precizează că „este o perioadă plină, în care sunt organizate târguri cu specific tradiţional. La Târgul anual de la Polovragi, dar şi la Godineşti echipe de control au fost prezente. Ca urmare au fost constatate lipsa denumirii agentului la locul unde îşi desfăşura activitatea sau la unii prestatori de servicii, se neglijase afişarea gramajului, la mici şi cartofi”, a declarat Daniela Michi, purtătorul de cuvânt al CJPC Gorj. Deficienţele au fost sancţionate cu amenzi de 7.600 de lei, dar nu au fost retrase autorizaţii sau sistate de la consum anumite produse. Cert este că în perioada următoare, se vor intensifica controalele la agenţii economici prezenţi la manifestări tradiţionale cu diverse servicii, tocmai pentru a diminua riscurile la care îi pot expune pe consumatori, dacă nu se conformează legislaţiei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: