spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialTaxa pe viciu, cinci lei

    Taxa pe viciu, cinci lei

    Începând cu luna februarie, împătimiţii jocurilor de noroc vor trebui să plătească o taxă de intrare de cinci lei. Cu toate că măsura vrea să atragă bani la bugetul statului, gorjenii se arată destul de nemulţumiţi, declarând că este inadmisibil aşa ceva. Mai mult decât atât aceştia ameninţă că vor înceta să mai frecventeze astfel de săli de jocuri, pentru că nu vor avea bani suficienţi să achite „biletul de intrare”.

    Guvernul vrea să facă bani şi din piatră seacă, dacă s-ar putea. Printr-o Ordonanţă de Urgenţă privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, pentru organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor, a fost stabilită obligaţia de a permite accesul în locaţiile autorizate numai pe baza unui bilet de intrare pentru fiecare persoană care intră în cazinou, precum şi a organizatorilor de jocuri de noroc tip slot-machine de a încasa biletul de intrare de la jucători. Jucătorii de păcănele, aşa cum sunt numiţi în popor sunt mai nou, ţinta guvernanţilor, care au admis ca de luna trecută, să fie instituită o taxă de viciu, de cinci lei. Ca la cinematrograf sau ca la orice spectacol, în lumea jocurilor de noroc, se percepe mai nou, bilet de intrare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Luminiţa Penciu„organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor, permit accesul în locaţiile autorizate numai pe baza unui bilet de intrare, valabil pentru 24 de ore în intervalul 8:00-8:00, pentru fiecare persoană, iar organizatorii de jocuri de noroc tip slot-machine încasează biletul de intrare numai de la jucători. Pentru cazinouri, biletul de intrare se emite şi se încasează la recepţie pentru fiecare persoană care intră în cazinou, indiferent dacă aceasta participă sau nu la jocurile de noroc”.

    Banii se virează la bugetul de stat

    Agenţii economici nu se plâng de situaţia creată, dar spun mai direct, mai indirect că gorjenii nu mai frecventează atât de mult sălile de jocuri de noroc. Mai mult decât atât, unii comercianţi au găsit o idee ingenioasă de a-şi atrage clienţi şi astfel, aceştia nu mai percep taxa de intrare, preferând să plătească ei statului, sumele. Şi în cazul cazinourilor, situaţia este asemănătoare „potrivit prevederilor ordonanţei, taxa de acces pentru jocurile de noroc caracteristice activităţii cazinourilor este de 20 lei, iar taxa de acces pentru jocurile tip slot-machine este de 5 lei. Sumele încasate de organizatorii de jocuri de noroc din taxa de acces se virează în totalitate la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, pentru luna anterioară”. De menţionat este faptul că biletele de intrare necesare pentru încasarea taxei de acces sunt formulare cu regim special de tipărire, înseriere şi numerotare, fiind produse cu elemente de securizare împotriva falsificării şi contrafacerii.Organizatorii de jocuri de noroc sunt obligaţi să facă dovada că deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc şi autorizaţie de exploatare pentru jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor sau pentru jocuri de noroc tip slot-machine, odată cu solicitarea pentru tipărirea biletelor de intrare.

    „Bilet de intrare la păcănele”

    Împătimiţii de păcănele sunt cu nervii la pământ şi dau vina pe Guvern, atunci când vine vorba despre această taxă. Nu le convine să plătească cinci lei şi apoi să mai bage bani şi în aparate, pentru că în majoritatea cazurilor, nu câştigă „vin aici foarte des, dar mi se pare absurd să plătesc o taxă de intrare. Dacă vreau să vin de zece ori, trebuie să plătesc de zeci ori, când banii aceştia îi pot băga în aparat”. Biletele de intrare pentru jocurile de noroc caracteristice activităţilor cazinourilor şi pentru jocurile de noroc tip slot-machine vor avea două părţi: marca de control şi biletul de intrare propriu-zis şi vor conţine următoarele elemente: denumirea organizatorului de jocuri de noroc, codul de înregistrare fiscală, numărul licenţei de exploatare a jocurilor de noroc, tariful biletului. Partea denumită „Bilet de intrare” va purta menţiunea „Biletul se păstrează pentru control”. Organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activităţilor cazinourilor şi de jocuri de noroc tip slot-machine au obligaţia să înscrie cu datieră data şi ora emiterii biletului către client, atât pe marca de control, cât şi pe biletul de intrare. Luminiţa Penciu a mai declarat în acest sens „Biletele de intrare care nu conţin toate elementele şi informaţiile legale nu sunt valabile.Organizatorii de jocuri de noroc sunt obligaţi să păstreze în arhivă toate mărcile de control de la biletele de intrare vândute, pe o perioadă de 5 ani, acestea constituind documente justificative”. Rămâne de văzut la final de an dacă măsura a fost una bună sau dimpotrivă proastă, raportând încasările la anul trecut, când nu exista taxă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: