spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialTineri din şapte ţări luptă împotriva discriminării romilor

    Tineri din şapte ţări luptă împotriva discriminării romilor

    Discriminarea romilor în societate reprezintă o problemă socială, destul de actuală, nu numai la nivel local, cât şi la nivel naţional şi internaţional. Acest „fenomen” i-a pus în alertă pe reprezentanţii fundaţiilor, dar şi a instituţiilor, care duc o luptă permanentă pentru a stabiliza relaţiile dintre români şi romi. „Living different” este un proiect derulat de cei de la CECIS iar în urma acestui proiect tinerii participanţi vor învăţa diferite metode pentru prevenirea excluziunii sociale a rromilor, vor deveni conştienţi de impactul discriminării, precum şi de diversitatea culturală.

    În perioada 4-12 iulie 2011, CECIS va derula proiectul de schimb de tineri „Living different”. Prin intermediul acestui proiect, tineri din 7 ţări europene: România, Italia, Polonia, Slovacia, Portugalia, Spania şi Turcia, vor desfăşura o serie de activităţi socio-educative şi culturale: ateliere de lucru, vizite culturale, expoziţii având ca principale teme cultura şi antidiscriminarea. Potrivit preşedintelui CECIS, Adina Vladu „Este un proiect cofinanţat de Comisia Europeană pe programul « Tineret în acţiune », presupune derularea unor activităţi timp de o săptămână de zile, sunt ca şi participanţi, tineri din 7 ţări, România, Italia, Portugalia, Polonia, Slovacia şi Turcia, temele proiectului sunt antidiscrimare, artă şi cultură şi a fost conceput să participe tineri de etnie rromă din toate ţările, toate activităţile au fost centrate pe interculturalitatea între cele 7 ţări, diferite naţionalităţi şi această etnie, discuţii pe tema discriminării, ateliere de lucru”. Tinerii străini au fost de-a dreptul fascinaţi de activităţile în care au fost antrenaţi, aşa cum susţine Ana Vladu „am fost în Obreja, într-o comunitate de romi, ocazie cu care domnul Pavel ne-a introdus în comunitatea lor şi tinerii au făcut fotografii, despre discriminare. Ieri am avut un atelier de lucru pe meşteşuguri ţigăneşti, şi am fost şi la Buduhala şi acolo au învăţat să facă coşuri de nuiele şi linguri. Le-a plăcut foarte mult Gorjul şi cu această ocazie vom avea la Moi o petrecere ţigănească, cu oaie la proţap, lăutari, dansuri ţigăneşti, a avut loc o paradă şi de costume ţigăneşti, o caravană”. Prin aceste activităţi precum ateliere de lucru, photovoice, living library, expoziţii, vizite culturale, tinerii au căpătat competenţe de comunicare şi relaţionare, competenţe artistice, au devenit conştienţi de impactul pe care îl are fenomenul discriminării, au descoperit noi culturi devenind astfel mult mai deschişi faţă de diversitatea culturală.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: