19.5 C
Târgu Jiu
joi, august 11, 2022
AcasăHeadlinesUltimii mohicani ai subteranului

Ultimii mohicani ai subteranului

În măruntaiele pământului, sub dealurile pe care noi le zărim de departe, există un univers, pe care cu greu ţi l-ai putea imagina, ca om, ca societate, ca un întreg. Acolo pământul ascunde oameni ale căror gânduri şi poveşti, te fac să te simţi norocos pentru gramul acela de fericire, pe care ţi-l conferă condiţiile de la locul de muncă sau bucuria că poţi vedea lumina zilei. La Mina Tehomir, din judeţul Gorj, pericolul te pândeşte la orice pas. Pentru cei 200 de angajaţi însă, aceste lucruri nu mai înseamnă nimic, demult.

Pentru oamenii din subteran, „ortacii”, cum îi numim, viaţa are o însemnătate mai mare şi mai profundă decât tot e am putea simţi noi. Atunci când pleacă la locul de muncă îşi sărută familiile, pentru că ştiu că există posibilitatea să nu se mai întoarcă iar la plecarea din mină, mulţumesc Domnului, că a mai trecut încă o zi fără accidente. Viaţa de miner înseamnă gramul acela de nebunie, cu care trebuie să te dozezi atunci când cobori, acolo, în fundul pământului. O spun chiar ei, minerii, care s-au înfrăţit cu pământul, de teamă ca acesta să nu le fure şi ultimele semne de demnitate „Viaţa de miner este şi bună şi rea, dar mai mult rea. Merită riscul, pentru noi, pentru colegi. Sunt condiţii grele dar uneori avem şi satisfacţii. Activitatea este grea, simţi pericolul de la intrare. După atâţia ani de activitate, pe care i-am îndurat, mă simt liniştit”, a spus un miner. Cu toate că e grea, activitatea în mină, le conferă oamenilor siguranţa unui loc de muncă. Condiţiile sunt grele dar ei s-au obişnuit cu pământul. La auzul veştilor, că activitatea minelor se va sista, oamenii se gândesc ce vor face „ Da, pot face altceva, dar aş vrea să ni se ofere alternativa. Vrem să avem susţinere din parte Guvernului, ne putem adapta dar sperăm să rămânem aici. Frontul este periculos. Îl simţim, ne-am învăţat cu pericolul…Salariul nu prea merită, însă nu prea avem ce face. Ne riscăm viaţa pentru bunul mers al producţiei. Sperăm să nu se închidă şi să funcţionăm măcar până în 2012”, a mai adăugat acelaşi miner.

Vagonetul, trenul pământului

Încă de la intrarea în mină, simţi un fior rece şi vântul care „circulă” liber prin galeriile din subteran. Până la locul unde se efectuează lucrările, minerii merg cu „vagonetul”, un trenuleţ galben, care te face să te gândeşti la copilărie. Este însă singurul mijloc de transport spre galeriile întunecate ale pământului şi locul unde minerii se reculeg, unde îşi adună gândurile şi vorbesc cu ei înşişi, pentru că zgomotul produs pe şinele de metal, îi face să nu se înţeleagă între ei. O spune chiar liderul de sindicat Marin Zamfir „Pentru mineri transportul de afară, până la locul de muncă, reprezintă un moment deosebit. Aici este momentul în care îţi pui la punct toate gândurile. Te gândeşti la ratele de la bancă, te gândeşti ce vei face cu avansul, te gândeşti la cei de acasă, e un moment practic de reculegere. Până acum şase ani a fost foarte greu, pentru că nu aveam acest mijloc de transport. Trebuia să mergi foarte atent pe linie, mergeam ca şi „capra pe punte”, ajungeam epuizat la locul de muncă, trebuia să am un mic supliment pentru a-mi întări organismul şi am recăpăta forţele să pot să mă apuc de muncă. Cum ajungeam, puneam masa, mergeam prin noroi, nu aveam vizibilitate, nu aveam iluminat pe galeria principală”.

„Cărbunele te anunţă, când vrea să vină jos”

Lumea din subteran e diferită, oamenilor de acolo nu le e frică de moarte şi nici de pământul care ar putea să îi lase fără suflare, în orice moment.
Despre ce înseamnă pericolul, ne spune chiar un miner, care a văzut la viaţa lui, multe „în primul rând, cărbunele te anunţă când vrea să vină jos. Noi încercăm să ne menţinem pe linia de plutire. Atunci când pârâie, intrăm în galerii şi ne ferim. Am fost alături cu sufletul de fraţii noştri din Valea Jiului. Avem oricare rate, copii la facultăţi, în şcoli. Să sperăm că mina, nu se închide. Cei de la conducere, ar trebui să ne mai dea o şansă, nu mai avem mult până la pensie”. La câţiva metri mai încolo, un băiat, de aproximativ 30 de ani, se lupta cu zecile de kilograme de fier, care constau în barele de susţinere ale galeriei „lucrez opt ore pe zi, dar m-am obişnuit. Am 29 de ani, eu lucrez la firmă şi iau cinci milioane salariul. Nu sunt căsătorit pentru că nu mă pot descurca cu aceşti bani”. Pentru unii dintre mineri, salariul acesta reprezintă singura sursă de venit, banii pentru care trudesc şi sapă, în căutarea cărbunelui. Nu ştiu să facă altceva şi gândul că şi-ar putea pierde locul de muncă îi îngrozeşte. Se simt neputincioşi „afară”, pentru ei sunt oamenii pământului, oamenii care de atâţia ani oferă României şi ţărilor din Occident, cantitatea de cărbune.

La Tehomir, cărbunele se vinde la cel mai mic preţ

De menţionat este faptul că în prezent, Mina Tehomir reprezintă, unitatea de subteran care produce tona de cărbune la cel mai mic preţ, de 67 de lei, cu o puterea calorifică de 2000 kilocalorii/kilogram. Cu un personal de 160 de salariaţi, la Mina Tehomir au fost aduşi prin transfer 90 de angajaşi de la Olservmin şi alţi 42 de la EMS Motru. Sunt ca fraţii şi îşi respectă munca, mai mult decât orice. Pentru ei, mina e „scăparea de lume”, e locul unde se refugiază şi se ascund de lumină, de tot ce ar fi putea fi lumesc. Atunci când îi priveşti, aşa plini de cărbune şi de sudoare, îţi dai seama că a supravieţui, devine încet, un ţel, un vis pe care, cu toate puterile, vrei să îl duci la îndeplinire. În urmă cu ceva timp, un miner şi-a pierdut viaţa aici. „Un bărbat în vârstă de 42 de ani, angajat al minei Tehomir din cadrul Complexului Energetic Turceni, a murit electrocutat în timpul unui accident de muncă”, transmitea în perioada aceea Agerpres. Bărbatul era vagonetar şi potrivit colegilor de muncă, s-a electrocutat în timpul unei manevre. Pentru astfel de accidente, instituţia are în dotare echipamente speciale şi măşti de salvare, pe care minerii trebuie să le poarte după ei, ca cea mai de preţ comoară a lor. În acest sens, inginer în securitatea muncii, Ion Ivanovici, a explicat „Masca de autosalvare se foloseşte pentru fiecare persoană individual şi se foloseşte în cazul în care accidental apar degajări de monoxid de carbon, în urma arderilor sau cablurilor. Se foloseşte o dată, timp de o oră. Aceasta poate transforma monoxidul de carbon în bioxid de carbon. E în dotarea obligatorie pentru fiecare dintre angajaţi”. Interpreta de muzică folk, Tatiana Stepa, a redat viaţa de miner, în versurile, care mai târziu au devenit imnul lor, al oamenilor de sub pământ. Pe buzele lor, în suflete le sunt imprimate cuvintele „Când plini de praf, cu paşi trudiţi. Ieşim din mină obosiţi. Ne doare că-n lumina sa… Dar moartea vine tot mai des. Să vadă ce-are de cules. Din lumea noastră fără cer. Asta e viaţa de miner…”

Patru persoane au fost rănite, într-un accident la Scoarța

0
Două autovehicule au fost implicate într-un accident în localitatea Scoarța. Patru persoane au fost rănite...

Accident la Văgiulești. O mașină a lovit un cap de pod și s-a răsturnat într-un șanț

0
Un autoturism a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în șanț. Accidentul a...

O femeie și fiul său, la spital în urma unui accident produs în Drăgoieni

0
O femeie de 37 de ani și fiul său, în vârstă de 10 ani, au...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultima oră!

- Advertisment -
error: Content is protected !!