spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialUn angajat de la Drumurile Naționale Târgu Jiu este tată de tripleți

    Un angajat de la Drumurile Naționale Târgu Jiu este tată de tripleți

    Un angajat al Secției Drumurilor Naționale Târgu Jiu este tată de tripleți. Soția sa a născut trei copilași, doi băieței și o fetiță. Nașterea a avut loc într-o clinică din Craiova și s-a desfășurat fără probleme.

    Sorin Șerbescu, în vârstă de 44 de ani, și-a mărit familia cu încă trei suflete. Soția sa a născut tripleți, situație extrem de rară în momentul de față.
    Tatăl ne povestește că a aflat în urma controalelor că va avea tripleți și a fost puțin bulversat de această veste: „A fost o surpriză plăcută pentru noi. Vreau în primul rând să mulțumesc doamnei profesor doctor Liliana Novac și tuturor cadrelor medicale de la Spitalul – Maternitate «Filantropia» din Craiova pentru devotamentul de care au dat dovadă. Știam de la primul ecograf că soția poartă în pântece tripleți. Am rămas surprinși. Am rămas fără cuvinte, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, am trecut peste toate greutățile. Nașterea s-a făcut prin cezariană și a decurs normal, fără probleme. Copiii sunt bine. Au început să ia în greutate și sper ca săptămâna viitoare să vină cu toții acasă. Suntem pregătiți cu pătuțuri și tot ce trebuie pentru a se dezvolta bine“.

    Au avut, la naștere, greutăți normale

    Bebelușii și mama loc sunt sănătoși și așteaptă să se întoarcă acasă, fiind în continuare sub supraveghere medicală. Cei trei copilași s-au născut cu o greutate normală și nu a fost nevoie să stea la incubator. Fetița avut la naștere peste 2,6 kilograme, iar băiețeii 2,1 și 2,2 kilograme. Sorin și soția sa mai au o fetiță, care va împlini peste puțin timp vârsta de doi ani. „Fetiței i-am pus numele Elena Sorana, iar celor doi băieței, Rareș Constantin și Eduard Ștefan. Mai avem acasă o fetiță, care pe data de 26 august va împlini vârsta de doi anișori.

    Medicii spun că nașterea de tripleți este o raritate în zilele noastre.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: