spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialUrcatul oilor la munte, la cea de-a 49-a ediţie

    Urcatul oilor la munte, la cea de-a 49-a ediţie

    Oraşul Novaci a fost ieri gazda celei de-a 49-a ediţii a Festivalului interjudeţean de folclor pastoral, „Urcatul oilor la munte”. Sute de oameni au asistat la spectacolele oferite de ansamblurile de dansuri şi muzică populară. De la eveniment, nu puteau lipsi nici autorităţile locale.

    urcatul-oilor-la-munte-novaci

    Tradiţiile, obiceiurile şi folclorul şi-au dat întâlnire şi în acest an la Novaci. Primăria, Consiliul Local Novaci şi Casa Orăşenească de Cultură alături de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, au organizat, ieri, la Novaci, cea de-a 49-a ediţie a tradiţionalei manifestări folclorice pastorale, ,,Urcatul oilor la munte”. Şi în acest an, la tradiţionala sărbătoare a oierilor, dar şi a întregii spiritualităţi novăcene, au participat formaţii artistice din Sibiu, Vâlcea, Hunedoara şi din Gorj respectiv Polovragi, Baia de Fier, Crasna, precum şi Ansamblul „Doina Gorjului”. Oraşul Novaci a fost reprezentat de Fanfara şi Ansamblul ,,Nedeia” şi formaţiile de dansuri populare de la Grădiniţa de Copii, Şcoala Gimnazială şi Liceul Teoretic. Sute de oameni au fost prezenţi în Dumbrava Hirişeşti, de la marginea oraşului, acolo unde se organizează sărbătoarea „Urcatul oilor la munte”. Primarul oraşului, Dumitru Leuştean, s-a implicat în organizarea acestei manifestări tradiţionale, aducând meşteri din Maramureş să ridice o frumoasă poartă de intrare precum şi o scenă modernă, acoperită şi prevăzută cu vestiare pentru formaţiile artistice. Tradiţionala sărbătoare a novăcenilor a fost organizată prima dată în anul 1968, devenind astăzi un adevărat festival care promovează tradiţiile, obiceiurile, datinile, costumul şi cântecele populare specifice folclorului ciobănesc.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: