spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialVezi ce alimente nu au primit târgujienii de la UE!

    Vezi ce alimente nu au primit târgujienii de la UE!

    Cetăţenii cu venituri mici primesc şi în acest an ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană. Numărul produselor s-a mărit comparativ cu anul 2012, un lucru extrem de benefic pentru cetăţenii în cauză. Până acum, în Târgu-Jiu, s-au distribuit toate produsele mai puţin carnea şi mierea, spun reprezentanţii Direcţiei de Protecţie Socială Târgu-Jiu. „Din punctul nostru de vedere, după prima zi în care a fost puţina aglomeraţie, din a doua-a treia zi lucrurile s-au relaxat. Noi distribuim bonuri de ordine şi am ajuns până aproape de sfârşitul lunii noiembrie cu aceste bonuri de ordine. Oamenii ştiu exact când trebuie să vină ca să şi le ridice. Nu s-a primit conversa de carne şi nici mierea. Cu mierea este o problemă la nivel naţional, am înţeles că este vorba despre o problemă legată de calitate şi dacă o vom primi ne rezervăm dreptul de a face şi noi analizele necesare pentru că sunt cetăţenii noştri şi nu ne permitem să-i punem în pericol. Aşteptăm să vedem ce decizie se va lua la nivel naţional în legătură cu mierea pentru că dacă este o problemă naţională, este legată de întreg stocul de miere, ea provenind de la acelaşi producător”, a spus Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei de Protecţie Socială Târgu-Jiu. Alimentele de la Uniunea Europeană sunt mană cerească pentru cetăţenii care fie şi-au pierdut locul de muncă, fie sunt bolnavi sau pensionari. 6.486 de cetăţeni din Târgu-Jiu beneficiază anul acesta de ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană. În cadrul PEAD 2013 produse ce urmează a fi distribuite fiecărei persoane sunt: ulei-5 litri, făină albă- 17 kg; mălai extra-10 kg; zahăr – 3 kg; conservă carne-2 buc; miere-2 cutii; roşii conservă-2 cutii; zacuscă-2 cutii şi paste făinoase-1 kg.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: