spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialVirozele și pneumoniile îi bagă în spital pe gorjeni!

    Virozele și pneumoniile îi bagă în spital pe gorjeni!

    Peste 1.300 de persoane din judeţ au fost diagnosticate în ultima săptămână cu viroze şi pneumonii, 98 dintre acestea necesitând internare pentru tratament de specialitate.

    Numărul afecţiunilor înregistrate este în scădere comparativ cu săptămâna trecută, în ultimele zile fiind semnalate 945 de cazuri de viroze şi 387 de pneumonii. În perioada anterioară au fost înregistrate 976 de viroze şi 429 de pneumonii. „Cele mai multe cazuri de viroze au fost înregistrate la categoriile de vârstă 5-14 ani şi 15-49 ani, cu 362 de cazuri, respectiv 250. La pneumonii, 113 cazuri au fost înregistrate la categoria 15-49 ani şi 75 la 5-14 ani. Ca şi număr de internări, la viroze am avut 26 de persoane spitalizate, iar la pneumonii, 72”, a spus Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj. Aceasta a mai afirmat că, pentru campania de vaccinare antigripală 2017-2018, DSP Gorj a solicitat aproximativ 21.000 de doze de vaccin, din care 9.942 vor fi folosite pentru persoanele peste 65 de ani, 1.985 pentru cadre medicale şi personal auxiliar sanitar, 118 pentru gravide şi restul pentru copii şi adulţi de până în 64 de ani.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: