spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialVoluntariat pentru deszăpezire

    Voluntariat pentru deszăpezire

    Momentele de criză sunt trecute mai ușor, atunci când altruismul și solidaritatea sunt cele care primează. Zăpada, căzută în ultima perioadă, i-a făcut pe reprezentanții Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație (AVAC) Gorj să ia atitudine și organizeze o acțiune de voluntariat, menită să înlăture zăpada depusă în municipiul Târgu-Jiu. La acțiune au participat aproximativ 28 de persoane, membrii AVAC, dar și cetățeni. Printre cei care au dorit să dea o mână de ajutor s-au aflat și tinerii din Organizația TSD. „Acțiunea de deszăpezire a început la ora 10:00 și au fost deszăpezite străzile 14 Octombrie, Gheorghe Doja, C. Coposu, 23 August, M. Sadoveanu, Progresului, dar și Zona Fabrica de Țigarete. Materialele și uneltele necesare și coordonarea privind străzile au fost făcute de SC Edilitara Public SA”, a spus coordonatorul AVAC Gorj. Meteorologii au atenţionat că duminică, după ora 18.00, va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu pentru sudul şi de sud-estul ţării, celelalte zone rămânând sub incidenţa codului galben.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: