spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesVor acelaşi dascăl

    Vor acelaşi dascăl

    Prima zi de şcoală a adus nu doar de emoţii, bucurii, ci şi …proteste. Îndreptăţite, spun mai mulţi părinţi de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, care sunt decişi să înfrunte hotărârea Inspectoratului Şcolar Judeţean de a o înlocui pe actuala învăţătoare de la clasa a III-a. De cealaltă parte, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj spune că nu face decât să aplice legea, iar dascălul este pensionar.

    Nu vor să audă de alt dascăl la clasa primară de la Colegiul „Tudor Vladimirescu”, unde de trei ani, Elena Mincea îi învaţă carte pe cei mici. Părinţii nu au nimic de reproşat, o iubesc şi o respectă pe învăţătoarea Elena Mincea. Nu li se pare, însă, corect cum procedează Inspectoratul Şcolar şi cum sunt făcute legile în ţara asta. „Are dreptul să mai stea la catedră, are hotărâre judecătorească în acest sens, iar copiii, mai ales, nu vor pe altcineva. Nu este corect ca după trei ani să vină un străin la aceşti copii, care nu au nici o vină. Mai mult, în locul învăţătoarei ar urma să vină o educatoare, nici măcar o învăţătoare”, a spus indignat unul din părinţii strânşi pe holurile Inspectoratului, ieri, în prima zi de şcoală.

    Părinţi: „S-a zbătut pentru clasă”

    Un merit de necontestat al învăţătoarei, potrivit părinţilor este că „ea este cea care s-a zbătut pentru înfiinţarea celei de-a doua clase la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” iar acum dânşii vor să o scoată la pensie. De la inspectorat nu se ia în calcul hotărârea irevocabilă, susţin părinţii, dar tot ce vor aceştia este ca până se judecă recursul, Elena Mincea să poată să-şi vadă de lecţii. Problema schimbării dascălului a apărut din cauza faptului că femeia ar îndeplini condiţiile de pensionare, în ciuda dreptului câştigat în instanţă de a mai sta la catedră. Poziţia învăţătoarei este însă fermă şi limpede. Are putere încă să îşi ducă la capăt misiunea de dascăl. Are şi legea de partea ei, dar aparent se pare, pentru că nici măcar litera de lege nu mai contează. „Legea îmi permite să continui activitatea până la trei ani, iar pe anul şcolar 2011-2012 deţin hotărâre executorie, care este de fapt irevocabilă. Inspectoratul a dat decizie altei persoane, pe un post în litigiu”, a precizat Elena Mincea, învăţătoare clasa a III-a Colegiul „Tudor Vladimirescu”.

    „Dascălul este pensionar”

    Puţin probabil să se rezolve lucrurile şi nu în maniera dorită de părinţi, pentru că vocea inspectoratului, spune, din start, că asemeni şi altor cereri, nici solicitarea doamnei Elena Mincea nu a primit aprobare pentru a-şi continua activitatea la clasă. Iar despre hotărârea deţinută de femeie, inspectorul şcolar general adjunct, Gheorghe Mitescu spune că „nu este irevocabilă şi definitivă, deci nu poate fi pusă în aplicare. Suntem în cadrul legal şi nu putem da înapoi. Postul nu este în litigiu, pentru că noi nu am aprobat prelungirea. Postul este vacant şi va fi ocupat prin repartizarea aferentă etapei de mişcare de personal din martie-aprilie”, a concluzionat Gheorghe Mitescu.

    Fără învăţătoare, se mută la alte şcoli

    „Poate suntem subiectivi, dar nu putem uita ce eforturi au făcut unii dintre noi să vină de la distanţă şi să de milioane pe transport pentru a fi la această clasă”, a sunat vocea unei mame. Dacă inspectoratul ar aplica hotărârea executorie, nemulţumirile lor s-ar stinge, spun la unison părinţii. Dacă nu o pot păstra pe învăţătoare la clasă, sunt hotărâţi să îşi mute copiii la alte clase sau chiar şcoli, dar ţin departe acest gând. Părinţii spun că nu vor renunţa cu una cu două. Mai au putere şi răbdare să lupte pentru dascălul iubit, dar sunt consternaţi că nu au susţinerea inspectoratului pentru oameni de valoare.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: