29 C
Târgu Jiu
luni, august 3, 2020
Acasă Headlines Zeci de agricultori gorjeni vor primi câte 3.000 de euro

Zeci de agricultori gorjeni vor primi câte 3.000 de euro

- Advertisement -

16 agricultori au depus solicitări pentru pentru acordarea ajutorului de minimis pentru tomate. Termenul de înscriere în program s-a încheiat. Fiecare solicitant urmează să primească un ajutor de la stat de 3.000 de euro. „Suntem mulțumiți că absolut toți au depus documentele, iar colegii mei analizează documentele care urmează să fie transmise în vederea aprobării și alocării de fonduri“, a declarat Alin Petrică, directorul adjunct al Direcției Agricole Gorj.

Încă 27 de agricultori solicită mai mulți bani

Pentru ciclul doi, care vizează perioada rece, s-au înscris 27 de producători agricoli gorjeni. „Avem înscriși pentru ciclul doi. Au mai apărut câțiva beneficiari care doresc să intre în program. Îi așteptăm pentru că este timp suficient pentru a se înscrie. Agricultorii ne-au anunțat că au început să planteze pe o suprafață de 1.000 metri pătrați, urmând ca luna viitoare să se facă verificările în teren pentru căa până la sfârșitul anului să se acorde sumele de 3.000 de euro pentur fiecare producător“, spune Alin Petrică.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite stiri

Dan Ilie Morega: „Am ținut la pieptul meu un șarpe…Marcel Romanescu și-a dovedit adevărata lipsă de caracter și este doar pe interes!”

Dan Ilie Morega, președintele „Institutului de Analiză, Investigații Publice și Politice”, îl critică în termeni foarte duri pe Marcel Romanescu, primarul Municipiului Târgu Jiu,...

De ce Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu?

Numele meu este Lazăr Elena Manuela, am urmat  cursurile facultății de Drept  din cadrul Universității ”Constantin Brâncuși’’ din Târgu-Jiu iar în prezent am fost...

Tragedie într-o familie din Motru. Tată și fiică, decedați într-un accident pe „centura“ Craiovei

Un bărbat în vârstă de 41 de ani și fiica lui de șase ani, din municipiul Motru, au decedat în această dimineață într-un accident...

Consiliul Județean Dolj achită despăgubiri proprietarilor de terenuri din județul Gorj

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a emis dispoziția prin care întreaga suprafață de teren supusă exproprierii în vederea derulării investiției în valoare...

Comentarii recente

Nu puteți copia conținutul acestei pagini