spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialZeci de cantori bisericești s-au pregătit la Tismana

    Zeci de cantori bisericești s-au pregătit la Tismana

    tismana 3Cursurile de asimilare pentru cântăreţii bisericeşti din Mitropolia Olteniei s-au încheiat săptămâna trecută la Tismana. Stagiul de pregătire intensivă, la care au luat parte peste 30 de cursanţi, a fost încununat de tradiţionala serbare.

    La eveniment au participat și membri ai Sfântului Sinod al Mitropoliei Olteniei: Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Momentul festiv a avut loc în sala de protocol a Hotelului „Tismana”, fiind precedat de lucrările Sinodului Mitropoliei Olteniei. La final, Mitropolitul Olteniei i-a îndemnat pe absolvenţi să întărească programul de cântare liturgică prin formarea de coruri, grupuri vocale şi misionare în parohiile din care fac parte. „Având aceste mărturii şi sfaturi primite de la părinţii profesori, veţi continua să cântaţi şi să învăţaţi pe credincioşi Tradiţia Sfintei noastre Biserici. Să nu uitaţi nicidecum de cântarea în comun, căci ne îndeamnă Psalmistul: «Toată suflarea să-L laude pe Domnul!». Încercaţi să găsiţi printre credincioşi oameni cu voce şi dorinţă de a cânta, şi împreună cu ei să alcătuiţi un grup, care să dea culoare şi frumuseţe sfintelor slujbe. Să nu vă mulţumiţi numai cu cântarea personală, care este uneori istovitoare. Dacă mai este cineva lângă dumneavoastră, veţi avea spor şi putere în această frumoasă lucrare. Veţi avea într-adevăr mulţumire sufletească, când oamenii din sfânta biserică vor veni şi vor cânta împreună cu dumneavoastră”, a spus IPS Părinte Irineu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: