spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesZeci de elevi și profesori, implicați într-un concurs național de protecția muncii

    Zeci de elevi și profesori, implicați într-un concurs național de protecția muncii

    30 de elevi și 10 profesori de la Colegiul Auto „Traian Vuia” Târgu-Jiu au participat la Acţiunea Naţională «Asta vreau Eu!», program educaţional privind prevenirea în mediul lucrativ şi consilierea profesională timpurie a elevilor din ciclul gimnazial.

    „Cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Gorj şi implicarea unui angajator persoană juridică, trei inspectori de muncă au implementat proiectul respectiv la nivelul Colegiului Auto „Traian Vuia” Târgu-Jiu, fiind vizaţi 30 de elevi şi 10 profesori, care au luat parte la desfăşurarea acestuia. Cadrele didactice, desemnate să predea modulele educaţionale elevilor selectaţi, au fost instruite de către inspectorii de muncă, înainte de efectuarea acestora, cu privire la activitatea de securitate şi sănătate în muncă. Au fost organizate concursuri în rândul şcolarilor, iar partea practică a proiectului s-a desfăşurat la agentul economic participant la proiect, unde au fost predate lecţii despre utilizarea echipamentului individual de protecţie, acordarea primului ajutor şi acţiuni în situaţii de urgenţă. Proiectul a fost finalizat prin acordarea de diplome, atât elevilor, cât şi profesorilor participanţi”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: