spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialZeci de gorjeni au cântat în cor "Deşteaptă-te române!"

    Zeci de gorjeni au cântat în cor „Deşteaptă-te române!”

    Piaţa Prefecturii a fost ieri locaţia perfectă pentru ca zeci de cetăţeni să intoneze, în unanimitate, imnul naţional „Deşteaptă-te Române!”. Desigur într-un cadru organizat, la ceremonia prilejuită de Ziua Naţională a Imnului au participat şi autorităţile locale, dar şi zeci de curioşi care s-au strâns să vadă programul manifestării. La eveniment a participat şi tânăra artistă Daniela Popescu, cea care a impresionat publicul cu vocea ei de aur. Versurile imnului naţional au fost puse în valoare chiar de această artistă, iar aplauzele de final au spus totul despre un talent cum rar ţi-e dat să vezi. Nu a lipsit nici parada Gărzii de Onoare, moment aşteptat de o lume întreagă.

    Ziua Imnului Naţional a fost celebrată şi în oraşul lui Brâncuşi. La ora 09:00 a avut loc întâmpinarea oficialităţilor, după care, fiecare a luat cuvânt. Prefectul Claudiu Teodorescu a fost cel care a deschis ceremonia, îndemnând la unitate şi integritate. „Istoria patriei, însemnele naţionale, drapelul şi imnul naţional sunt simboluri care aparţin integrităţii noastre ca români. Este un îndemn şi o mândrie pentru ce ne-au lăsat înaintaşii noştri, o bucurie că şi noi putem face ceva pentru ei, pentru eroii noştri. Imnul naţional a articulat sentimentul naţional, sentimentul de apartenenţă, de integritate, de unitate. Nu putem lăsa în adormire Ţara Românească, integritatea naţională, unitatea noastră ca popor şi nu putem lua de sub soare patria noastră, România. Dumnezeu a binecuvântat România!”, a spus prefectul Claudiu Teodorescu.

    Cârciumaru: Purtăm în suflete acest imn!

    Florin Cârciumaru, edilul municipiului Târgu-Jiu a îndemnat ieri la protejarea simbolurilor naţionale. „Ne întâlnim în fiecare an pe 29 iulie pentru a omagia un cântec drag tuturor românilor, prin mesaj, prin încărcătura sa revoluţionară, <> se leagă de mari evenimente din istoria României. Purtăm în suflete cuvintele pline de semnificaţie ale acestui cântec în toate împrejurările care îndeamnă la renaştere şi unitate naţională. Să avem grijă ca simbolurile naţiunii române, drapelul naţional, stema şi ziua naţională, precum şi imnul naţional să rămână mereu repere pentru toţi românii, în orice colţ al lumii în care s-ar afla ei”, a spus Florin Cârciumaru.

    Călinoiu: Mesajul simbolic al românilor din întreaga lume

    Preşedintele Consiliului Judeţean Ion Călinoiu a vorbit ieri tuturor celor prezenţi în Piaţa Prefecturii despre imnul naţional ca despre o valoare fundamentală a unui popor, parte integrantă din Europa. „Imnul naţional reprezintă mesajul simbolic al tuturor românilor către celelalte popoare europene ale lumii. Imnul naţional reprezintă chintesenţa valorilor fundamentale ale poporului român, cultură, tradiţie, credinţă creştină, limbo, origine latină. Aceste valori se identifică cu valorile europene, într-o viziune a unei Europe unite. De aceea suntem cu atât mai mult motivaţi să le respectăm nu doar pentru a păstra viu trecutul, cât pentru a ne defini viitorul”, a spus Ion Călinoiu.

    Daniela Popescu a cântat imnul naţional

    Momentul de glorie a aparţinut Danielei Popescu, tânăra cu voce de aur a României, Angela Gheorghiu a Gorjului cum o numesc apropiaţii. Aceasta a intonat în stilul propriu imnul naţional „Deşteaptă-te române!” iar aplauzele au spus totul despre un talent cum rar ţi-e dat să vezi. Nu a lipsit din moment nici slujba religioasă omagiată de preotul militar şi nici defilarea Gărzii de Onoare, moment aşteptat de o lume întreagă.

    Însemnătatea istorică a zilei

    Ziua Imnului este sărbătoare oficială în România şi aniversată prin lege din 1998, marcând data când „Deşteaptă-te, Române!” a fost pentru prima oară făcut public, în timpul Revoluţiei paşoptiste. În Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, la 29 Iulie 1848, în faţa unei numeroase audienţe, pe muzica unui vechi şlagăr din Imperiul Otoman (melodie ştiută ca „Din sânul maicii mele”) versurile poetului ardelean Andrei Mureşianu „Un răsunet” au fost cântate sub forma a ceea ce a fost numit „Deşteaptă-te, Române!” Imnul conţine sublimul „acum ori niciodată”, prezent şi în alte imnuri naţionale. După Revoluţia din 1989, „Deşteaptă-te, Române!” a fost ales drept Imn, consacrat prin Constituţia ţării.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: