spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialZeci de paşapoarte comandate, dar neridicate

    Zeci de paşapoarte comandate, dar neridicate

    Au solicitat documente de călătorie, dar le-au făcut „uitate”. 90 de paşapoarte aşteaptă să fie ridicate după ce de la solicitarea lor au trecut ani buni. Faţă de anul trecut, numărul actelor de călătorie, care nu au ajuns în posesia titularilor a mai scăzut, totuşi, spun reprezentanţii Serviciului de Paşapoarte Gorj.

    Este vorba de zeci de documente de călătorie ce aşteaptă de câţiva ani să fie ridicate de la Serviciul de Paşapoarte Gorj, pentru că solicitarea nu s-a finalizat iar unele dintre ele se apropie de data expirării. Lipsa de timp sau interes de a mai continua călătoria respectivă, în alte destinaţii decât cele din spaţiul Uniunii Europene se află printre posibile explicaţii. Potrivit unei statistici făcute de reprezentanţii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Gorj Judeţean, anul acesta numărul actelor de călătorie uitate, deşi plătite pentru a fi eliberate, a ajuns la 90. Conducerea instituţiei spune că procedura trebuie respectată, astfel că actele de călătorie vor fi păstrate până la data expirării când sunt anulate. „Comparativ cu anul 2012, numărul paşapoartelor neridicate este uşor în scădere, de la 94 la 91. Nu este mare scăderea per ansamblu, dar la categoria paşapoartelor vechi, se observă mai puţine ca anul trecut, de la 34 la 24. Cele mai multe acte de călătorie în aşteptare sunt din 2006, dar avem neridicate la termenul planificat şi din 2013, 40 la număr”, a declarat Marcel Lungu, şeful Serviciului de Paşapoarte Gorj. Printre actele de călătorie care aşteaptă sunt cinci din 2007, opt din 2007, dar şi alte 10 din 2010 şi 2012. La expirarea paşapoartelor, legea prevede ca acestea să fie anulate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: