spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesZilele Municipiului Motru-șapte zile de sărbătoare

    Zilele Municipiului Motru-șapte zile de sărbătoare

    Se dă startul distracției în municipiul Motru. Timp de o săptămână, în perioada 21-27 mai, orașul va îmbrăca straie de sărbătoare pentru a marca manifestările dedicate Zilelor Municipiului. Vor avea loc concursuri de poezie, expoziții dar și spectacole de muzică populară și ușoară. În ultima seară a evenimentului vor urca pe scenă nume sonoare ale muzicii dance printre care și artistul Adrian Sînă.

    Astăzi este programată prima zi de activități. De la ora 12.00, va avea loc şedința festivă a Consiliului Local, festivitate de deschidere a manifestărilor. Marţi este programat vernisajul unei expoziţii de arte plastice la sediile Casei de Cultură. Miercuri va avea loc concursul de poezie „Nicolae Dragoş”, ediţia I, la sediul Casei de Cultură din parcul central. Joi municipalitatea a programat un atelier în aer liber pentru copii în două zone ale oraşului. Ziua de vineri a fost dedicată muzicii populare. De la orele 16.30 va avea loc un spectacol de muzică şi dansuri populare susţinut de copiii din Motru, iar de la ora 20.00 va debuta Festivalul de Muzică Populară „Gheorghe Feraru”. „ Am ales să-i aducem recunoștință artistului Gheorghe Feraru după ce și el s-a implicat activ atâția ani în dezvoltarea micilor artiști. Este un profesor de muzică care a învăţat sute de copii din oraş să cânte la vioară. Este prima ediţie a festivalului. Dacă va avea succes, vom organiza un festival separat, mai complex”, a declarat Gigel Jianu, primarul municipiului Motru.

    În wekend se dă startul distracției

    Sâmbătă, 26 mai, motrenii sunt așteptați să ia parte la un spectacol de divertisment, cu dansuri moderne şi de societate, teatru, pantomimă şi momente vesele dar și muzică uşoară . Spre seară pe scena amplasată pe scena din în zona Casei de Cultură vor urca Daggu Project, Helen, Chriss Greys Live Band, Adrian Sînă & Akcent.Ultima seară a manifestărilor va debuta cu un spectacol de divertisment, urmat de spectacole de muzică populară susţinute de Elena Grama, Delia Barbu, Sanda Argint, Dorin Covaci. Pentru finalul evenimentului autoritățile au pregătit un foc de artificii.

    Zilele Municipiului Motru sunt organizate anul acesta de primărie, prin Direcţia de Cultură. Bugetul alocat este de 50.000 de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: