spot_img
14 C
Târgu Jiu
sâmbătă, martie 30, 2024
Altele
    AcasăSocialZiua Copilului, sărbătorită de tinerii din PSD

    Ziua Copilului, sărbătorită de tinerii din PSD

    Organizația județeană de tineret a Partidului Social Democrat a realizat şi în acest an acțiuni inedite, specifice Zilei de 1 iunie. „Noi, tinerii social-democrați ne-am gândit să le aducem un strop de bucurie în suflet și copiilor care, din nefericire, pentru un timp mai scurt sau mai lung, trec pragul saloanelor Spitalului Județean din Târgu-Jiu”, a declarat Claudiu Manta, președintele TSD Gorj.

    psd-1

    psd-2În acest sens, câteva saloane ale secției de pediatrie din cadrul Spitalului Județean din Târgu-Jiu urmează a fi pictate cu desene și personaje din poveşti, pentru ca, în clipele de suferință, copiii să se poată bucura de imaginile ce îi înconjoară. Totodată, copiii care sunt internați au primit din partea TSD Gorj cadouri simbolice respectiv dulciuri și jucării.

    Acțiuni ale TSD Târgu-Jiu, în Parcul Central

    psd-3Totodată, TSD Târgu-Jiu, alături de seniorii din PSD, au organizat o acţiune în Parcul Central din Târgu-Jiu, cu motto-ul „În spatele fiecărui om se află un suflet de copil”. „Prin această acțiune am încercat să ne aducem aminte de copilărie și să o aducem și în viața copiilor noștri într-o vreme dominată de facebook, internet și smartphone-uri. Organizația TSD Târgu-Jiu i-a întâmpinat pe copii cu baloane, poze la minut, muzică și picturi pe faţă imortalizând o secvență deosebită din viața lor”, a declarat Ştefan Constantin, președintele Organizației Municipale TSD Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: