spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialZiua Educaţiei la Liceul Tehnologic Roşia Jiu Fărcăşeşti

    Ziua Educaţiei la Liceul Tehnologic Roşia Jiu Fărcăşeşti

    Ziua Educaţiei nu a putut trece fără a fi marcată şi la Liceul Tehnologic Roşia Jiu din Fărcăşeşti. Mesajul transmis elevilor de către profesorii lor a fost acela de a aprecia mai mult munca dascălilor deoarece aceasta nu este una uşoară.

    liceu-rosia

    Directoarea unităţii de învăţământ a vorbit despre activităţile desfăşurate ieri atât de către cei mai mici dintre elevi, dar şi cei de la clasele mari. Cu toţii au încercat să transmită un mesaj de Ziua Educaţiei, marcată în fiecare an în data de 5 octombrie. „Ziua de 5 octombrie, fiind Ziua Mondială a Educaţiei, a fost sărbătorită şi la Liceul Tehnologic Roşia Jiu Fărcăşeşti, aşa cum este sărbătorită în peste 200 de ţări. Începând de anul acesta, ministrul Educaţiei ne-a propus realizarea altor tipuri de activităţi, nu predare, nu învăţare şi asta am încercat şi noi să facem prin a atrage copiii noştri spre meseria de cadru didactic pentru că tinerii de astăzi sunt îndepărtaţi de această meserie datorită remunerării slabe şi e un punct în minus pentru cariera didactică. Prin activităţile desfăşurate am încercat să le transmitem copiilor că a fi profesor nu e doar partea materială importantă, ci partea interioară a omului şi că ai o satisfacţie deplină atunci când ai posibilitatea să transmiţi mai departe ceea ce tu ai învăţat”, a declarat Liliana Bugă, directoarea Liceului Tehnologic Roşia Jiu Fărcăşeşti. Elevii de la clasele primare au fost şi ei implicaţi în manifestările dedicate Zilei Educaţiei. Aceştia au cântat şi au dansat împreună cu învăţătoarele lor. Mai mult decât atât, elevii au avut posibilitatea să vizioneze filme pentru a putea înţelege mai bine cât de importantă este educaţia în viaţa unui om şi au dezbătut diverse teme referitoare la educaţie. „De asemenea, la clasele mici, unde elevii noştri nu au capacitatea să înţeleagă exact munca efectivă a unui cadru didactic, aşa cum o fac cei mari, ei au sărbătorit această zi prin activităţi practice dedicate educaţiei la nivel mondial. La clasele mai mari, pe lângă filmele distribuite în orele de curs prin care s-a pus în evidenţă rolul educaţiei. O parte din cadrele didactice le-au prezentat elevilor mapa profesorului care conţine toate documentele pe care le întocmeşte un cadru didactic înainte de a ajunge în faţa elevilor pentru a le arăta acestora că nu e foarte simplu să fi profesor, că munceşti mult să ajungi aici”, a mai spus directoarea Liliana Bugă. Aceasta a mai adăugat faptul că este important ca societatea să fie una luminată prin educaţie, punând accent pe ideea că aceasta este menirea dascălilor. „Aş vrea să mai adaug un citat care îmi place foarte mult despre educaţie şi anume «educaţia este mişcarea de la întuneric spre lumină» şi exact aceasta este menirea noastră, să luminăm copiii, să fim o societate luminată, nu nişte oameni care trăiesc în întuneric”, a mai precizat directoarea unităţii şcolare din Fărcăşeşti. Ziua Mondială a Educaţiei se celebrează în fiecare an, începând din 1994, pe data de 5 octombrie.

    ziua-educatiei-2ziua-educatiei-1liceu-rosia-jiu

     
     
     
     
     
     
     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: