spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialZiua Italiei, sărbătorită la Târgu-Jiu

    Ziua Italiei, sărbătorită la Târgu-Jiu

    Ziua Naţională a Italiei a fost sărbătorită şi la Târgu-Jiu, de elevi, cadre didactice şi autorităţile judeţului. Acţiunea întregeşte colaborarea, la un important proiect european, derulat timp de doi ani, între elevii de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi cei din regiunea italiană. Marcarea evenimentului la Centrul de Cultură Româno-Italian a prilejuit şi premierea elevilor câştigători, la concursul naţional „Made for Europe”.

    Elevii de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” au fost alături, ieri, de prietenii lor italieni, la marcarea Zilei Naţionale a Italiei. Evenimentul a fost primit cu bucurie şi emoţie de elevi, profesori, dar şi autorităţile judeţului, prezente le Muzeul de Artă din Târgu-Jiu. Într-un cadru festiv, au fost adresate felicitări elevilor merituoşi, dar şi salutată iniţiativa de a răsplăti cu premii laureaţii concursului naţional „Made for Europe”, organizat la Piatra Neamţ. În plus, cei 21 de elevi de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” s-au bucurat şi de atenţia unei importante firme italiene. Eforturile şi ambiţia elevilor de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi ai Şcolii Generale „Gheorghe Tătărescu” din Târgu-Jiu au fost din plin răsplătite. Participarea la concursul naţional „Made for Europe”, organizat la Piatra Neamţ le-a adus elevilor primele locuri, iar proiectul cu finanţare europeană a facilitat elevilor români şi italieni un interesant schimb de experienţă. Elevii au primit aprecieri, pe lângă diplome şi premii, dar cel mai important pentru ei rămâne consideraţia arătată şi de reprezentanţii Centrului Româno-Italian, înfiinţat acum doi ani. Dubla semnificaţie a zilei, premierea şi marcarea unei importante pagini de istorie pentru Italia, a adus tuturor celor prezenţi la eveniment, convingerea că prin educaţie, cultură şi istorie, se leagă prietenii de durată între naţiuni.

    Motiv de mândrie pentru autorităţi

    Marcarea Zilei Italiei a emoţionat şi autorităţile. Preşedintele Ion Călinoiu a transmis urările de la mulţi ani, iar elevilor merituoşi, convingerea că au contribuit la menţinerea prieteniei între Târgu-Jiu şi Noci. „Sunt încrezător în viitoare colaborări mai ales că şi economic şi social, dar cel mai important, pe plan cultural, avem cu toţii de câştigat. Proiecte educative cu finanţare europeană au menirea să strângă relaţiile între oraşe înfrăţite, precum Târgu-Jiu şi Noci”, a subliniat Călinoiu. Timp de doi ani, instituţii şcolare din Târgu-Jiu şi Noci au lucrat la proiectul bilateral Comenius iar principalul beneficiu a fost călătoria în afara graniţelor şi îmbogăţirea cunoştinţelor despre cultura şi civilizaţia europeană. Conducerea Colegiului „Ecaterina Teodoroiu” nu are decât cuvinte de laudă pentru strădania elevilor, la fel ca şi autorităţile judeţului. Festivitatea de premiere a avut parte şi de momente artistice. Un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” a interpretat cunoscute melodii în română şi italiană, reprezentative pentru cultura şi tradiţia ambelor fiecărui popor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: