spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialZiua Monarhiei, insignifiantă pentru gorjeni

    Ziua Monarhiei, insignifiantă pentru gorjeni

    Tăcerea cuprinde România, dar culmea, nu când vine vorba de politică. Cum de politică se ocupă tot românul şi gorjeanul, pe un loc insignifiant trec încet, încet cultura şi istoria. Nu e nici de mirare că o dată precum 10 Mai, cu ample conotaţii, dar tot amplu ignorate, nu mai stârneşte interes, atâta timp cât exemplul venit de la guvern şi autorităţi ne îndeamnă mai degrabă către ignorare şi nepăsare. Se impune un mic istoric. 10 Mai este Ziua regalităţii în România. În urma cu 142 de ani, în 1866, Principele Carol I era proclamat „domnitor al tuturor romanilor”, iar 15 ani mai târziu, în 1881, România a fost proclamata Monarhie. Tot 10 Mai este legată de manifestări educative, care ar trebui să marcheze Săptămâna Naţională a Voluntariatului. Şi tot pe 10 Mai, ecologiştii sărbătoresc Ziua Păsărilor şi a Arborilor.

    Data de 10 Mai, sărbătoarea Regatului României, interzisă de comunişti, ignorată de către autorităţile române de după 1989, este legată de trei evenimente cruciale din istoria moderna a ţării noastre. Pe 10 Mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen soseşte în Bucureşti şi depune jurământul în faţa Parlamentului. Tot pe 10 mai, dar un deceniu mai târziu, în 1877, Carol I proclama solemn Independenţa absolută a României. Comuniştii, după 1947, au încercat să înlăture orice urmă a monarhiei din istoria ţării, „mutând” sărbătorirea independenţei pe 9 Mai. Semnificaţiile zilei de 10 Mai se întregesc cu cea dată în 1881, când Carol I a fost încoronat ca Rege al României iar România a fost ridicată la rangul de Regat.
    În Târgu-Jiu, e chiar dificil de spus care din semnificaţii a fost uitată mai repede, dat fiind că alte preocupări au căpătat întâietate, dar nici una legată de paginile de istorie, iar dacă au existat unele zvâcniri, tot la fel de repede s-au înăbuşit din lipsa unor promovări pe măsură.

    Voluntariatul „nu se poartă” în Gorj

    Ca să rămânem în acelaşi registru, cel al uitării, nici Săptămâna Naţională a Voluntariatului, care a avut parte deja de un debut marcant în alte judeţe din ţară, la Gorj nu pare să dezmorţească măcar vreun gest sau urmă de interes. E drept, Direcţia Judeţeană pentru Tineret a precizat că pune la dispoziţie sala Centrului şi videoproiector, dar aportul altor instituţii s-a dovedit nul. Poate învăţăm din exemplul altor judeţe, unde pe 9 Mai au debutat manifestări care să pledeze pentru voluntari, centre de voluntariat şi oameni cu iniţiativă. Cum mai este răgaz până pe 15 mai, data la care s-ar trage concluziile, ne rezervăm dreptul să fim optimişti şi poate sloganul „Fii la modă, voluntariatul îţi vine bine!” va sensibiliza pe cineva la acţiune şi la marşuri de a lupta împotriva consumului şi comercializării de etnobotanice, aşa cum s-a întâmplat în mai toate judeţele din ţară. Iar lista sugestiilor este lungă. Dacă mai căutăm conotaţii ale zilei, găsim şi una inspirată din natură şi nevoia de a proteja mediul. „Ziua Păsărilor şi a Arborilor” a fost creată de către iubitorii de natură, implicaţi direct în serviciile de protecţie şi conservare a mediului, dar şi la acest capitol suntem deficitari. Ne oprim aici cu explorarea semnificaţiilor, de teamă că mai găsim, iar la mirare am adăuga consternare pentru atâta nepăsare. Dincolo de clişeul, care poate fi desprins din semnificaţiile zilei de 10 Mai, persistă un semnal de alarmă că poate sărăcia şi ignoranţa, criza şi guvernanţii, schimbările tumultoase din fiecare zi nu vor mai putea ţine loc de explicaţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: