spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialZiua porţilor deschise la Colegiul Național „George Coşbuc”

    Ziua porţilor deschise la Colegiul Național „George Coşbuc”

    george cosbuc motruVineri, 24 februarie 2017, la Colegiul Național „George Coşbuc” din municipiul Motru a avut loc „Ziua porților deschise”. Potrivit organizatorilor, evenimentul s-a adresat în egală măsură atât părinţilor, cât şi publicului larg, primii interesaţi fiind acei părinţi care trebuie să aleagă, în această perioadă, şcoala unde vor învăţa copiii lor, având în vedere că de curând au început înscrierile pentru anul şcolar 2017-2018.

    Printre activităţile pe care instituţia le-a pregătit atât copiilor cât şi părinţilor se numără expoziţia de diplome, elevii de nota 10, portofoliile elevilor, precum şi lucrări ale acestora. „Activităţile au debutat cu prezentarea şcolii făcută de către d-na director, prof. Păuna Rodica, care a prezentat planul de şcolarizare, facilităţile oferite elevilor, baza materială şi umană a şcolii, rezultatele deosebite ale elevilor şi cadrelor didactice la diferite concursuri şi olimpiade şcolare, activităţile extraşcolare şi extracurriculare, proiectele şi parteneriatele şcolii, planurile de viitor. În cadrul evenimentului a fost promovată oferta pentru clasa pregătitoare, iar părinţii au avut ocazia să afle modul în care se desfășoară orele de curs, precum și cum se face înscrierea copiilor în clasa pregătitoare. Partea a doua a întâlnirii a fost rezervată vizitării propriu-zise a spaţiilor şcolare, dându-se astfel ocazia părinţilor să vadă unde vor studia copiii lor, viitorii şcolari. Părinţii au fost încântaţi de condiţiile oferite, de curăţenia şi de modul în care toate spaţiile sunt folosite cu eficienţă. Aceștia au avut ocazia de a vedea lucrul la clasă, caietele elevilor din clasa pregătitoare, precum şi din clasa a II-a, au purtat discuţii cu cadrele didactice (prof. înv. prim. Gorun Mirela și prof. înv. prim. Drăghia Mădălina). Unii participanti s-au oferit să organizeze întâlniri de lucru regulat, între cadre didactice, elevi ai şcolii, preşcolari şi părinţi. Printre cele mai importante activităţi a fost vizitarea şcolii de către părinţi şi copii, iar cum prima impresie contează foarte mult, aceştia au avut ocazia să citească „gândurile de viitor” ale elevilor care urmează cursuri aici”, a precizat Mirela Gorun, profesor pentru învăţământul primar.

    În cadrul evenimentului au fost desfăşurate o serie de activităţi demonstrative interdisciplinare la clasa pregătitoare și clasa a II-a, ateliere de lucru, prezentarea şcolii precum şi o expoziţie de diplome, portrete ale elevilor de nota 10, portofoliile şi lucrările elevilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: