spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăSocialZiua Vârstnicilor şi Ziua Recoltei, la începutul lunii octombrie

    Ziua Vârstnicilor şi Ziua Recoltei, la începutul lunii octombrie

    Luna octombrie debutează la Târgu-Jiu cu mai multe evenimente organizate de primărie. Pe 1 octombrie, autorităţile locale îi vor sărbători pe vârstnicii din municipiu, când vor organiza, la fel ca anul trecut, o masă festivă pentru pensionarii înscrişi la cluburile de vârsta a treia. De asemenea, în zilele de 3 şi 4 octombrie, municipalitatea va marca Ziua Recoltei, o serie de manifestări şi programe artistice urmând a fi organizate în centrul Târgu-Jiului, dar şi în pieţele agro-alimentare.

    Ziua Recoltei, sărbătorită cu fast la Târgu-Jiu

    Viceprimarul Târgu-Jiului, Adrian Tudor, a declarat la Radio Omega că, în acea zi de sărbătoare, standurile din pieţe vor fi amenajate festiv, încât producătorii agricoli din judeţ, dar şi din ţară, să-şi expună cât mai evident produsele. Ca o noutate anunţată de autorităţi pentru Ziua Recoltei va fi o expoziţie de obiecte tradiţionale folosite în trecut de gorjeni la culesul strugurilor şi la procesarea vinului, acţiunea aparţinând Muzeului de Istorie, adăugat viceprimarul Adrian Tudor. „Vom sărbători ca în fiecare an Ziua Vârstnicilor din municipiul Târgu-Jiu şi pe 4 octombrie va avea loc Ziua Recoltei şi Festivalul Toamnei. Vrem să reînviem câteva tradiţii specifice. Vor fi standuri, vor fi tarafuri tradiţionale şi mustării şi artişti care vor umple zona centrală a oraşului. Vom aduce în prim plan obiceiurile vechi şi meşteşugurile. Sigur că unii gorjeni mai obţin şi acum mustul şi vinul confom vechilor tradiţii. Pentru prima dată avem o colaborare cu Muzeul de Istorie şi vom avea o expoziţie în premieră de obiecte vechi. Vor fi butoaie mari, teascuri vechi, unelte specifice anumitor perioade şi folosite de strămoşii noştri. Va fi o acţiune menită să atragă publicul şi o lecţie de istorie în acelaşi timp”, a declarat viceprimarul din Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: