spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSpecialAngajaţii de la DGASPC şi-au primit banii

    Angajaţii de la DGASPC şi-au primit banii

    Problemele financiare, cu care se confruntau angajaţii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Gorj, în urmă cu câteva luni, par să fi luat sfârşit. După presiuni şi proteste, banii, pe care i-au câştigat în instanţă au intrat, începând de ieri, în conturi şi se pare că toată lumea e mulţumită. Angajaţii din cadrul direcţiei spun că în sfârşit li s-a făcut dreptate „La Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, în data de 10 mai s-a virat a doua tranşă de bani, urmând ca în luna mai, în prima decadă a lunii iunie, sumele restante, referitor la contractele de muncă pe 2010, să fie achitate integral. Pe data de 10 au intrat la 9 centre din judeţ, urmând ca centrele din Novaci şi Cărbuneşti, să intre în ziua de azi”, a spus Sorin Torop, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici din Gorj. Acesta a mai adăugat că nu este prima dată, când angajaţii nu îşi primesc drepturile salariale „probleme cu bani vor exista tot timpul, nu trebuie să fie probleme cu achitarea salariilor. Şi anul trecut am avut probleme cu salariul într-o lună , au fost remediate pe parcurs, cum au fost şi acum. Până s-au pus actele în regulă şi până s-au calculat sumele restante, într-adevăr oamenii au fost nemulţumiţi, dar sperăm că acum totul va intra pe făgaşul normal. Sperăm să nu mai existe probleme de acest fel”. Drepturile salariale pentru norma de hrană, medicamente şi transport au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă, dar tăiate abuziv în martie 2010, motivul invocat de conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Gorj fiind că nu mai sunt bani. După un an petrecut în instanţele de judecată, angajaţii au câştigat iar acum pot reveni, din nou la muncă, cu acelaşi entuziasm de altădată. În instituţie lucrează aproximativ 1000 de persoane. Aşa cu li s-a promis, ei vor primi într-o primă etapă 20-30% din sumele restante, urmând ca banii să fie achitaţi pe parcurs, integral. Fiecare angajat de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului are de luat circa 2000 de lei, în funcţie de venituri.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: