spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSpecialBrânduşe, crescute printre gunoaie

    Brânduşe, crescute printre gunoaie

    România este ţara tuturor posibilităţilor. Sau aşa spun mulţi dintre noi. Ei bine, în multe cazuri se cam adevereşte, nu în sens pozitiv…ci negativ. Dacă te hotărăşti să faci o plimbare în jurul pădurilor din împrejurimile oraşului Târgu-Cărbuneşti, vei avea surpriza, neplăcută de a admira în loc de peisajul mirific al toamnei, munţi de gunoaie, care uneori parcă în ciudă, stau atârnate chiar de crengile copacilor. Astfel că, în loc de brânduşe, păducel sau alte bogăţii ale toamnei, poţi culege gunoaiele, lăsate de oamenii, care în indiferenţa lor uită cât de minunată poate fi natura. Mai mult decât atât, această indiferenţă poate ajunge atât de departe încât aceste gunoaie ajung şi în apa care traversează pădurea, afluentul Blahniţa. Aceste lucruri ne-au fost semnalate de o persoană, care a dorit însă să îşi păstreze anonimatul. Astfel că, brânduşele, poate cele mai frumoase flori ale toamnei, erau acoperite de munţi de gunoaie, peturi, saci de ciment şi alte materiale de construcţii. De curând s-a finalizat Campania Let’s do It Romania, care a încercat să sensibilizeze populaţia cu privire la protejarea naturii şi la păstrarea unui mediu cât mai curat. Pentru unii oameni însă, orice campanie sau acţiune de acest fel se dovedeşte a fi în zadar. Instituţiile abilitate pentru controlarea zonelor verzi şi cei care ar fi în măsură să sancţioneze oamenii care aruncă în locuri nepermise gunoiul menajer spun că e foarte greu de aplicat legea în acest sens, pentru că sunt oameni care aruncă gunoiul fie noaptea, fie îl aruncă pe apă şi atunci nu prea se ştie cine este răspunzător. Ce nu ştiu însă oamenii care aruncă deşeuri este faptul că depozitarea arbitrară în locuri interzise sau utilizarea altor procedee de evacuare a deşeurilor fără autorizarea autorităţilor abilitate poate constitui contravenţie şi se sancţionează conform legii, de multe ori cu amenzi usturătoare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: