spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăSpecialCu capra după gratii

    Cu capra după gratii

    Chiar dacă se află după gratiile penitenciarului unde ispăşesc pedepse pentru faptele penale săvârşite în libertate, deţinuţii nu au uitat de sărbătorile de iarnă. Ca să-şi îndulcească zilele, deţinuţii încearcă să păstreze mireasma sărbătorilor, prin conservarea tradiţiilor, chiar dacă locul nu este tocmai adecvat.

    Ieri, a fost zarvă mare în curtea Penitenciarului Târgu-Jiu. Nu pentru că ar fi fost vreo răzmeriţă, ci pentru că un grup de deţinuţi a mers cu Pluguşorul, pentru a colinda aşa cum se cuvine personalul penitenciarului. Grupul de deţinuţi a pregătit momentul cu mult înainte, astfel încât toţi cei pe care i-au colindat să fie luaţi prin surprindere. Au şi reuşit, pentru că spectacolul oferit i-a scos din peisajul închisorii pentru câteva clipe pe toţi cei care au asistat la momentul de tradiţie. Programul a fost pregătit cu ajutorul personalului calificat din penitenciar. „Grupul de deţinuţi a dorit să păstreze tradiţia şi să meargă cu Pluguşorul şi capra prin camerele de detenţie la colegii lor. Au cântat şi pentru angajaţii Penitenciarului şi au adus puţină armonie dincolo de gratii”, a spus Raluca Niţoiu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu. Deţinuţii „colindători” nu i-au uitat nici pe colegi, cărora le-au urat toate cele bune pentru noul an.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: