spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSpecialDeţinuţii de la Penitenciarul Târgu-Jiu, cu frică de Dumnezeu

    Deţinuţii de la Penitenciarul Târgu-Jiu, cu frică de Dumnezeu

    Ispăşesc pedepse grele pentru faptele grave pe care le-au săvârşit în libertate, şi acum încearcă să scape de greutatea apăsătoare, în capela Penitenciarului. Vorbim despre deţinuţii de la Penitenciarul Târgu-Jiu, care merg deseori la spovedanie, încercând astfel să scape de încărcătura negativă pe care au acumulat-o în timpul detenţiei.

    Deţinuţii de la Penitenciarul Târgu-Jiu apelează la puterea divină, pentru a-şi spăla păcatele, făcute în libertate. S-au refugiat la capela Penitenciarului, unde preotul, prin slujbele susţinute, încearcă să le spulbere durerea apăsătoare, care îi macină pe zi ce trece. În capela Penitenciarului deţinuţii îşi găsesc liniştea sufletească, reuşind astfel să depăşească momentele critice, care i-ar fi condus pe mulţi dintre ei, cel mai probabil, la suicid. Unul dintre deţinuţii care şi-a găsit liniştea în rugăciuni a săvârşit o faptă cu cruzime. A ucis un om, iar această faptă l-ar fi distrus psihic, dacă nu ar fi existat preotul care să-l aducă pe calea cea bună. „Am greşit şi acum plătesc. Vin mereu la capelă şi mă rog pentru iertarea păcatelor şi, dacă nu ar fi fost preotul să-mi asculte durerea, nu ştiu cum aş fi reuşit să ajung pe drumul cel bun. Eu chiar şi lucrez aici la capelă. Am luat-o pe drumul cel bun. Am mai greşit în viaţă şi m-am gândit că venind la capelă este drumul cel mai bun în viaţă, calea Domnului. Îmi aduce foarte multă alinare şi sufleteşte şi spirituală şi, mă simt foarte bine. Dacă nu veneam la biserică, cei 12 ani de puşcărie nu-i puteam duce în nici un caz. Este foarte greu să stai după gratii, dar vreau să-mi refac viaţa după ce ies. Eu încerc şi sper să şi reuşesc”, a dezvăluit deţinutul, Călin Nicolae, condamnat la 12 ani, pentru o faptă de omor.

    Deţinut: „Vin să mă liniştesc”

    Dacă înainte treceau pe la biserică doar la sfârşit de săptămână, dincolo de gratiile închisorii, deţinuţii au devenit mai apropiaţi de Dumnezeu. „Ştim cum am greşit afară şi am venit la biserică să ne mai ierte Dumnezeu din păcate. Şi înainte mergeam la biserică, dar şi acum când sunt închis. Mă liniştesc atunci când vin aici. Mă spovedesc preotului şi mai scap din povara sufletului meu”, a Lucian Ţicu, condamnat la trei ani de închisoare, pentru tentativă de omor. Un alt deţinut, care calcă mai des în capela penitenciarului îşi găseşte alinarea atunci când ascultă slujba preotului capelan. Îi este dor de familia şi copiii pe care i-a lăsat acasă, iar gândul că se află departe de ei îl macină pe zi ce trece. Mai are 22 de zile până ce va fi un om liber, dar ca să se liniştească intră în Casa Domnului unde găseşte liniştea sufletească. „Mă spovedesc preotului că am greşit şi îmi trebuie iertate păcatele. Şi înainte mergeam la biserică, dar acum mă macină gândul şi dorul de casă şi de familia mea. De aceea vin aici la capelă să-mi găsesc alinarea”, a spus Vasile Muşanela, condamnat la doi ani pentru furt calificat.

    Preotul capelan: „Vin în număr mare să se roage”

    Preotul capelan încearcă să aducă, prin slujbele sale, liniştea sufletească de care au nevoie pentru a putea rezista în închisoare. „Faptul că vin în număr mare înseamnă că se petrece ceva bun în sufletul lor. Ei vin şi se spovedesc şi cer iertarea păcatelor. Participă la slujbe în număr mare şi acest lucru este de apreciat. Mai ales cei din Argeş şi Olt, petrec mult timp la capelă, ascultă slujbele cu pioşenie şi chiar dacă sunt în detenţie nu şi-au pierdut credinţa”, a spus preotul capelan, Mihail Groza. Dorinţa de a merge des la capelă le aparţine exclusiv persoanelor private de libertate. Angajaţii unităţii nu îngrădesc acest drept al condamnaţilor. „Este dorinţa fiecaruia de a merge la slujbe sau să se spovedească preotului capelan. Noi nu îngrădim acest drept şi în timpul celor opt ore când preotul este prezent în unitate, ei pot cere să meargă să se roage. Şi cei care doresc prezenţa pastorilor de la alte culte, accesul se face pe baza unor protocoale încheiate şi pe baza unor planificări prestabilite”, a conchis, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu, Simona Dumitriu. Toate slujbele susţinute de preot sunt vizionate de toţi deţinuţii prin intermediul televiziunii, cu circuit închis existentă în închisoare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: